Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, că achiziţiile realizate în această perioadă şi care au ridicat semne de întrebare, vor fi verificate, iar cei vinovaţi vor plăti, spunând că nu trebuie să îşi imagineze cineva că România este ţara nimănui.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iohannis a fost întrebat marţi, într-o conferinţă de presă, dacă au fost probleme la achiziţiile din această perioadă pentru că nu au fost văzute dosare realizate în acest context, dar că oamenii au fost amendaţi şi milioane de lei au fost încasaţi la buget. 

“Oamenii au fost sancţionaţi pentru încălcarea regulilor impuse, iar acolo unde achiziţiile au ridicat semne de întrebare se vor face toate verificările. Am spus-o asta şi o reiau. Nimeni nu va putea să scape nepedepsit, care a încercat să se îmbogăţească prin corupţie pe seama epidemiei. Deci reţineţi vă rog în această lună şi jumătate au existat posibil exagerări şi speculaţii. Ele vor fi găsite, vor fi depistate şi cei vinovaţi vor plăti. Însă aceste lucruri nu pot fi făcute de parchete de pe o zi pe alta. Da, aviz celor amatori, lucrurile se mişcă”, a spus şeful statului.

El a menţionat că România nu este ţara nimănui şi parchetele vor veni la finalul perioadei cu toate datele relevante.

“Cu siguranţă parchetele vor veni la final cu toate datele relevante, dar să nu îşi imagineze cineva că România este ţara nimănui. Nu este aşa. În România avem domnia legii şi acest lucru este foarte clar. Iar la întrebarea dacă a crescut corupţia sau nu, vom avea răspuns momentul în care marile Parchete vor prezenta bilanţul acestei perioade”, a explicat şeful statului.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a acuzat, marţi, Guvernul de corupţie şi a vorbit despre ”achiziţii la suprapreţ de la firmele de casă”. 

Nu aţi luat nicio măsură concretă, doar aţi făcut achiziţii la suprapreţ de la firmele de casă. Să vă fie ruşine, aţi pus România pe harta corupţiei internaţionale legată de achiziţiile de echipamente medicale. La fel ca Bangladesh, domnule preşedinte european”, i-a transmis Ciolacu lui Klaus Iohannis, după ce şeful statului a atacat din nou PSD în timpul unei conferinţe de presă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.