Preşedintele Klaus Iohannis a trimis luni Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind exonerarea clienţilor băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ de la rambursarea unor sume reprezentând primă de stat şi accesorii. Şeful statului susţine că actul normativ trebuie reanalizat de Legislativ astfel încât intervenţiile legislative să fie clare şi previzibile, în acord atât cu regulile şi principiile constituţionale, cât şi cu şi jurisprudenţa instanţei constituţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mai jos argumentele şefului statului, potrivit comunicatului de presă transmis de Administraţia Prezidenţială:

„Legea privind exonerarea clienţilor băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ de la rambursarea unor sume reprezentând primă de stat şi accesorii are ca obiect de reglementare exonerarea clienţilor băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ de la rambursarea către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a sumelor reprezentând prima de stat datorate ca urmare a constatărilor Curţii de Conturi prin deciziile emise în anul 2015, precum şi a accesoriilor aferente. Totodată, legea exonerează de la plată şi impozitul pe venit, contribuţiile sociale şi obligaţiile fiscale accesorii sumelor prevăzute la alin. (1), consecinţă a constatării Curţii de Conturi. Impozitul pe venit, contribuţiile sociale şi alte sume derivând din obligaţii fiscale accesorii sumelor prevăzute la alin. (1) încasate până la data intrării în vigoare a legii nu se restituie.

Însă, prin raportare la obiectul de reglementare şi la conţinutul normativ al legii, considerăm că legea transmisă la promulgare trebuie să fie reanalizată de Parlament, astfel încât intervenţiile legislative să fie clare şi previzibile, în acord atât cu regulile şi principiile constituţionale, cât şi cu şi jurisprudenţa instanţei constituţionale. Din această perspectivă, considerăm că pentru o stabilire cât mai clară a sferei de reglementare a legii şi pentru asigurarea clarităţii şi previzibilităţii normei este necesară clarificarea sintagmei „deciziile emise în anul 2015” din cuprinsul art. 1 din lege. O astfel de soluţie legislativă trebuie să se întemeieze pe criterii obiective şi raţionale, astfel încât să fie prevăzute în mod clar atât sfera beneficiarilor săi, cât şi cea a autorităţilor cărora le revine aplicarea deciziile vizate de legiuitor.

De asemenea, apreciem necesară reexaminarea dispoziţiilor art. 2 din lege, potrivit cărora: „Se confirmă în mod expres că dispoziţiile legale, aplicabile clienţilor parte la contractele de economisire creditare încheiate înainte de modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, cu modificările şi completările ulterioare prin Legea nr. 164/2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului cu privire la dreptul la prima de stat trebuie interpretate în sensul că: a) orice persoană fizică, indiferent de vârstă, poate încheia contracte de economisire-creditare cu una sau mai multe bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ şi poate beneficia de prima de stat dacă îndeplineşte celelalte condiţii expres prevăzute de lege în ceea ce priveşti acordarea acesteia; şi b) clienţii care au încheiat un contract de economisire-creditare cu o durată de peste 5 ani, pot beneficia de prima de stat fără a fi necesară justificarea utilizării în scop locativ dacă până la împlinirea duratei minime de economisire nu au existat retrageri totale sau parţiale din soldul economisit”.

Aparent, dispoziţiile art. 2 din lege sunt redactate sub forma unei norme interpretative. Referitor la aceste tipuri de norme, legiuitorul are - potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale -  îndrituirea constituţională de a adopta acte normative de interpretare, respectiv legi care să nu aducă însă elemente novatoare faţă de legea interpretată (Decizia nr. 619/2016). Astfel, prin jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că legea interpretativă este „(...) un act legislativ care este adoptat fie pentru a explicita o lege interpretabilă/neclară, imprecisă, lipsită de previzibilitate în sensul precizării/desluşirii voinţei legiuitorului, fie pentru a pune capăt interpretării constante pe care autorităţile administrative sau judiciare o dau unei legi, în contradicţie cu intenţia şi cu scopul în care legiuitorul adoptase legea, ipoteză în care se poate ajunge la încetarea sau modificarea unei practici administrative sau judiciare, inclusiv a efectelor deciziei pronunţate pentru unificarea practicii judiciare sau pentru dezlegarea unor probleme de drept” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 61/2017, par. 36).

În acelaşi timp, potrivit art. 69 alin. (2) din Legea nr. 24/2000: „(2) Interpretarea legală intervenită potrivit alin. (1) poate confirma sau, după caz, infirma ori modifica interpretările judiciare, arbitrale sau administrative, adoptate până la acea dată, cu respectarea drepturilor câştigate”.

Aşadar, potrivit jurisprudenţei constituţionale, „legea interpretativă este un procedeu care trebuie utilizat cu mare precauţie, adoptarea ei fiind, prin ea însăşi, o măsură care denotă un caracter excepţional al unui atare act normativ”, iar „efectele pe care legea interpretativă le produce sunt pentru viitor, trebuind a fi făcută distincţia între facta praeterita, pendentia şi futura, numai în acest fel putându-se adapta conceptul de lege interpretativă în sistemul nostru constituţional de după 1991” (Decizia Curţii Constituţionale nr. 61/2017, par. 36).

În condiţiile în care chiar în expunerea de motive se face referire la decizii definitive ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au stabilit legalitatea unor acte ale Curţii de Conturi prin care s-au constatat prejudicii aduse bugetului de stat şi în condiţiile unor alte litigii aflate pe rolul instanţelor de judecată, apreciem că modalitatea de formulare a dispoziţiilor art. 2 nu numai că ar putea fi de natură să confere normei un caracter retroactiv, ci ar putea, totodată, să interfereze cu rolul instanţelor de judecată, aspecte ce pun în discuţie deopotrivă principiul separaţiei puterilor în stat, cel al statului de drept ori rolul instanţelor, precum şi cel al securităţii raporturilor juridice.

În plus, apreciem că sintagma „orice persoană fizică, indiferent de vârstă poate încheia contracte de economisire - creditare” din cuprinsul art. 2 din lege trebuie să fie corelată şi cu dispoziţiile art. 37 - 48 din Codul civil referitoare la capacitatea de exerciţiu. Astfel, în condiţiile în care dispoziţiile art. 2 lit. a) din lege nu conţin o trimitere expresă la normele generale din materia capacităţii de exerciţiu prevăzute de art. 37-48 Cod civil, acestea par să instituie - cel puţin pentru contractele de economisire-creditare – o excepţie de la regula potrivit căreia minorii ce nu au împlinit vârsta de 14 ani, nu au capacitate de exerciţiu, precum şi aceea conform căreia minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă încheie actele juridice cu încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu autorizarea instanţei de tutelă.

În absenţa unor clarificări şi a unor distincţii între situaţiile juridice realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, precum şi efectele produse de acestea înainte de acest moment (facta praeterita), situaţiile juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare (facta pendentia) şi situaţiile juridice care se vor naşte, modifica sau stinge după intrarea în vigoare a legii noi, precum şi efectele viitoare ale situaţiilor juridice trecute (facta futura), considerăm că natura juridică şi efectele dispoziţiilor art. 2 sunt neclare.

Alăturarea unui articol interpretativ  - cu valenţe retroactive - unei norme care reglementează o măsură de exonerare a clienţilor băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ de la rambursarea unor sume reprezentând prime de stat şi accesoriile aferente reprezintă un procedeu legislativ atipic şi din perspectiva unităţii obiectului de reglementare, cu atât mai mult cu cât jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la normele interpretative vizează atât limitele, cât şi necesitatea unei prudenţe în adoptarea unor astfel de dispoziţii”. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.