Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 112/2020 pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul Programului ROU-T-MOH „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, informează Administraţia Prezidenţială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Actul normativ are ca obiect de reglementare asigurarea sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul Programului ROU-T-MOH „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătăţii. Acest program este finanţat de Fondul Global de Luptă Împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei, prin Grantul de Tranziţie ROU-T-MOH şi 2 este implementat de către Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică, Fundaţia Romanian Angel Appeal şi Asociaţia Română Anti-SIDA ARAS, pe perioada 1 octombrie 2018-31 martie 2021.

În cadrul programului menţionat sunt incluse o serie de activităţi dedicate întăririi capacităţii Ministerului Sănătăţii de a controla epidemia de tuberculoză (TB).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.