Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat joi Curtea Constituţională în legătură cu Legea privind transmiterea unui teren aflat în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea C.F.R.-S.A., din domeniul public al statului în domeniul public al Municipiului Bucureşti, informează Administraţia Prezidenţială. Şeful statului susţine că acest demers trebuia făcut printr-o Hotărâre de Guvern, nu printr-o lege adoptată de Parlament, deoarece astfel a fost încălcat principiul legalităţii prevăzut în Constituţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Având în vedere că bunul supus transferului prin legea criticată nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în aceea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, potrivit art. 292 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, procedură la care face trimitere teza a doua a art. 860 din Codul civil. Astfel, prin nesocotirea dispoziţiilor art. 860 din Codul Civil coroborat cu art. 292 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului legalităţii statuat în art. 1 alin. (5) din Constituţie”, arată textul sesizării făcute de Klaus Iohannis la CCR.

Preşedintele Iohannis mai susţine că Parlamentul ar încălca prerogative constituţionale, prin acceptarea ideii că Legislativul îşi poate exercita competenţa în mod discreţionar.

„Totodată, acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă, aspect ce contravine şi prevederilor art. 102 alin. (1) din Constituţie ce consacră rolul Guvernului”, arată Iohannis.

Şeful statului conchide că „legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, a principiului legalităţii şi a principiului autonomiei locale, precum şi cu nesocotirea rolului constituţional al Parlamentului, al Guvernului, dar şi celui al Curţii Constituţionale”.

Parlamentul a adoptat pe 29 iunie Legea privind transmiterea unui teren aflat în administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate C.F.R. – S.A., din domeniul public al statului în domeniul public al Municipiului Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.