Fostul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă a declarat, marţi, la emisiunea Talk News de la Profit TV, că certificatul verde ar fi domolit valul 5 al pandemiei de COVID-19 dacă ar fi fost implementat când a ajuns în Parlament, la finalul lunii octombrie. Potrivit acesteia, este foarte important ca politicienii să aibă un pic de curaj, să îşi asume măsuri care pentru o anumită parte a populaţiei sunt nepopulare, şi a precizat că ne aşteaptă zile grele în valul 5.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Certificatul verde ar fi domolit valul 5 dacă ar fi fost implementat când a ajuns în Parlament, la finalul lunii octombrie. Atunci PSD nu a votat, şi au existat apoi negocieri între partide (..)  s-a ajuns la o formulă şi a fost blocat din nou de premierul Florin Cîţu, din cauza impactului bugetar al testării gratuite”, a spus Ioana Mihăilă, precizând că, atunci când s-a format noua coaliţie de guvernare, blocajul a venit ”probabil de la preşedintele Iohannis”.

”Dacă ar fi fost implementat la timp, ar fi domolit valul 5”, a menţionat fostul ministru USR. 

Ioana Mihăilă a mai arătat că ”este foarte important ca politicienii să aibă un pic de curaj, să îşi asume măsuri care pentru o anumită parte a populaţiei sunt nepopulare”.

”Cred că este o frică de asumare în primul rând, care este complet distructivă. (...) Dacă statul cedează în faţa unor mesaje dovedeşte că este slab şi nu îşi poate proteja cetăţenii”, a comentat Mihăilă. 

Întrebată dacă ne putem aştepta la un val 5 cu multe decese, Ioana Mihăilă a răspuns: ”Dacă toate aceste aspecte se confirmă, faptul că imunitatea dată de prin trecerea prin boală cu celelalte tulpini nu este foarte puternică, cred că ne aşteaptă nişte zile grele”. 

Ea a mai declarat că noua tulpină este mai contagioasă decât Delta.

”E clar că şi cu Omicron impactul va fi foarte mare, nici INSP şi alte instituţii nu pot face previziuni clare, nu ştiu câţi pacienţi au trecut prin boală şi au imunitate. Ştim că rata de vaccinare în România mult sub un nivel care să ofere protecţie. Valul 5 s-ar putea să fie la fel şi problematic ca valul 4”, a afirmat Ioana Mihăilă.

Fostul ministru a mai arătat că intenţia Guvernului de a da măşti pentru elevi în şcoli este binevenită, ”dacă se găsesc resurse bugetare”. ”Este important să ştim dacă Guvernul va avea resurse să le implementeze”, a spus ea, despre măsurile anunţate de Executiv pentru prevenirea valului 5 al pandemiei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.