Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut, joi, o întrevedere cu ambasadorul James C. O’Brien, din cadrul Departamentului de Stat al SUA şi cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În cadrul discuţiilor au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală româno-americană, în cadrul Parteneriatului Strategic România-SUA, precum şi aspecte relevante pentru situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, în contextul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”, anunţă, joi seară, Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă.

Ministrul Angel Tîlvăr a transmis că ”Parteneriatul Strategic româno-american este mai puternic ca oricând”.

”România este astăzi un partener de încredere şi valoros, demonstrează ambiţie, voinţă politică, capacitatea de a contribui la implementarea priorităţilor comune viitoare, inclusiv prin asumarea fermă a rolului de furnizor de securitate în regiune”, a declarat ministrul Apărării Naţionale.               

 Potrivit MApN, pficialul român a salutat adoptarea, la 27 iulie, în Senatul Statelor Unite, a Legii de Autorizare a Apărării Naţionale (National Defense Authorization Act), care include şi Legea privind securitatea Mării Negre, printr-un amendament introdus de senatorii Jeanne Shaheen şi Mitt Romney.

”Acest aspect reprezintă o reconfirmare a angajamentului şi sprijinului constant al SUA pentru stabilitatea regională, regiunea Mării Negre fiind o zonă de interes strategic pentru NATO, fapt confirmat şi în declaraţiile ultimelor summit-uri aliate de la Madrid şi Vilnius”, a mai transmis MApN.

Potrivit comunicatului citat, ministrul Tîlvăr a condamnat ferm atacurile nediscriminate ale Federaţiei Ruse asupra infrastructurii civile de export a grânelor ucrainene, cu impact asupra securităţii alimentare globale.

”De asemenea, a evidenţiat sprijinul României faţă de partenerul ucrainean. Ministrul Apărării naţionale a reconfirmat angajamentul României pentru asigurarea securităţii regionale şi a mulţumit partenerului american pentru prezenţa persistentă a forţelor armate ale SUA în România şi în regiunea Mării Negre, cel mai important pilon al consolidării posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic”, se mai arară în docimentul citat.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.