Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a afirmat că activitatea de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor nu trebuie să fie o dată sau de două ori pe ani, ci continuă şi a precizat că doreşte realizarea unei aplicaţii care să conţină informaţii despre cum se pot feri tinerii de consumul de substanţe interzise.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Natalia Intotero a fost întrebată, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă ia în calcul să înceapă un program pentru prevenirea consumului de droguri, având în vedere că în urmă cu câteva zile o elevă de 16 ani a murit după ce a consumat substanţe interzise. 
 
“Este un subiect extrem de sensibil pentru fiecare cetăţean al ţării. Pe vremea când conduceam activitatea Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor, înainte ca legile educaţiei să ajungă în Parlament, am avut o dezbatere cu toate instituţiile abilitate şi la această dezbatere au participat şi reprezentanţi ai ministerului de resort, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, pentru că ne îngrijorează pe toţi, din păcate, creşterea consumului acestor substanţe în rândul tinerilor. În urma acelei dezbateri s-a decis ca după adoptarea legilor educaţiei să se realizeze un grup de lucru şi sunt convinsă că cei care vor veni să conducă această comisie de specialitate vor crea acest grup de lucru. Colegii de la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, după acea întâlnire, au decis realizarea, alături de instituţiile abilitate, de societatea civilă, a unei aplicaţii care să vină în sprijinul tinerilor, o aplicaţie care să conţină informaţii referitoare la prevenţie”, a afirmat Natalia Intotero. 
 
Ea a precizat că a avut o întâlnire cu reprezentanţii federaţiei non-guvernamentale care luptă împotriva consumului de droguri.  
 
“La începutul săptămânii, am avut o întâlnire cu reprezentanţii federaţiei non-guvernamentale care luptă împotriva consumului de droguri în rândul tinerilor şi nu numai. I-am rugat să demarăm semnarea acelui acord de colaborare cu dânşii şi cu ANA, astfel încât acea aplicaţie, aşa cum au fost făcute declaraţiile la vremea respectivă din partea doamnei ministru Gabriela Firea, respectiv la începutul lunii mai, că acea aplicaţie să fie realizată. De asemenea, alături de colegii miniştrii de resort, pentru că un singur ministru, un singur minister pe această componentă nu poate să aibă o reuşită dacă nu este o muncă în echipă”, a explicat ministrul Familiei.
 
Natalia Intotero a precizat că activitatea de prevenire trebuie să fie continuă, nu o dată sau de două ori pe an. 
 
“Dorim să avem activitate de prevenţie nu o dată pe an, nu de două ori pe an, aceasta să fie continuă şi să existe un comitet de monitorizare, acesta să fie interministerial, desigur, cu sprijinul societăţii civile, al tuturor instituţiilor abilitate şi, foarte important, prin implicarea reprezentanţilor asociaţiilor studenţeşti, Consiliului Naţional al Elevilor, asociaţiile elevilor, pentru că lumea este într-o continuă schimbare. Iar această prevenţie trebuie făcută adaptându-ne la modul de culegere de informaţii din partea tinerilor. Dacă în trecut prevenţia se făcea cu ajutorul unor pliante-fluturaş, acum mai mult tinerii încearcă să îşi culeagă informaţia din mediul online şi e normal să fie această adaptare. Pot să vă asigur că din partea organizaţiilor de tineret, organizaţiilor studenţeşti, Consiliului Naţional al Elevilor există o deschidere de a face mai mult în acest sens. Fiecare caz, aşa cum l-aţi prezentat şi dumneavoastră, este o tragedie şi de fiecare dată personal şi cred că şi dumneavoastră ne gândim că ar fi putut să fie cineva foarte drag şi foarte apropiat. Trebuie să facem mai mult”, a mai declarat Natalia Intotero.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.