Nicuşor Dan a moştenit o situaţie foarte grea de la predecesorul său, Klaus Iohannis, şi se poate spune că acum, la aproape un an de la venirea sa la Cotroceni, încă se mai luptă cu inerţia acestui sistem găsit în funcţiune, afirmă fostul ministru de Externe Teodor Baconschi într-un interviu pentru News.ro.
E vorba nu doar despre un stil de lucru -supunere totală a preşedintelui faţă de sugestiile din sistem, jocul la două capete, prezenţă euroatlantică formală şi sufocarea democraţiei pe plan intern prin monopol USL (PSD-PNL) - dar şi despre stâlpii sistemului Iohannis, care încă n-au fost evacuaţi, adaugă Baconschi.
În acest context intern foarte dificil, misiunea lui Nicuşor Dan este şi mai tare îngreunată de situaţia internaţională, care nu mai este deloc aceeaşi pe care a avut-o Iohannis. Cel din urmă a trebuit să gestioneze mai întâi un prim mandat al lui Trump absolut rezonabil, apoi o Administraţie Biden care a făcut o politică americană clasică. În schimb, Nicuşor Dan se confruntă cu un Trump 2 absolut disruptiv, care a aruncat în aer tabuurile şi a creat mare neîncredere faţă de respectarea angajamentelor de securitate luate de SUA, spune Baconschi.
România trebuie să lucreze realist, să rămână cu Uniunea Europeană, dar să fie conştientă că măcar în următorii 20 de ani vom depinde securitar de Statele Unite. Din acest motiv, trebuie să luăm SUA cu cât mai puţină MAGA posibil, jucând în acelaşi timp cartea partenerului estic responsabil.
Pe plan intern, Teodor Baconschi urmăreşte cu mult interes evoluţiile din interiorul AUR, o construcţie despre care spune că a fost făcută de sistem. Dacă Dungaciu îi va lua locul lui Simion, atunci acest lucru va indica faptul că sistemul care „a creat acest artificiu suveranist“ are de gând să-i prelungească existenţa şi să-l transforme în ceva mai civilizat. Teodor Baconschi afirmă că autorii construcţiei numite mişcarea suveranistă din România trebuie căutaţi la Bucureşti, deşi direcţia în care au lucrat aceştia a fost aplaudată şi încurajată de Moscova.
Citiţi întregul interviu acordat pentru News.ro de Teodor Baconschi în rândurile de mai jos:
„Să vedem acum dacă bârfa asta recurentă, că Dungaciu e trimis să-i ia locul lui Simion, se adevereşte. Dacă se adevereşte, atunci înseamnă că Sistemul nu va lăsa să moară de moarte bună acest artificiu suveranist, ci îi pregăteşte o continuare sub o formă mai civilizată“
Matei Udrea: Bună ziua, domnule Teodor Baconschi, vă mulţumesc pentru timpul pe care mi l-aţi rezervat. Cum vi se pare că se mişcă până acum Nicuşor Dan, comparativ cu Iohannis?
Teodor Baconschi: După cei 10 ani de politică externă construită de Klaus Iohannis, chiar putem vorbi de greaua moştenire! Adică supunere totală a preşedintelui faţă de sugestiile din sistem, joc la două capete, prezenţă euro-atlantică formală şi sufocarea internă a democraţiei prin monopolul USL. Ca să preiei un astfel de pasiv nu-i simplu! Şi cred că de asta avem, la aproape un an de când preşedintele Nicuşor Dan s-a instalat la Cotroceni, senzaţia că Sistemul Iohannis are o inerţie mare! Şi că n-a fost demontat nici în ceea ce priveşte oamenii lui, stâlpii – mă refer la ambasadorul de la Washington (Muraru – n. red.), bunăoară – nici în ceea ce priveşte doctrina. Adică… Bun, ce face România pe plan extern? Dar cred că ce s-a întâmplat în anul anulării alegerilor, an de răscruce şi de mare ambiguitate totodată, ne-a făcut pe toţi mai vigilenţi şi în societatea civilă. Pentru că adevărul e că nu mai credeam în existenţa unei societăţi civile ca partener al statului în definirea unui drum românesc intern şi international! Iată că societatea civilă e cu gura pe preşedinte şi, în fond, bine face! Şi vrea dovezi legate de schimbarea de traiectorie. Adică de demontare a acestei doctrine la care a consimţit sau la care a aderat Iohannis.
Matei Udrea: Deci, pare că lumea se trezeşte treptat din amorţeala aceea?
Teodor Baconschi: Da! Şi din sindromul salvatorului! Şi cred că e important să mai vedem un lucru, şi anume că Iohannis a făcut ce a făcut – şi n-a făcut ce trebuia să facă – într-un alt context internaţional şi geopolitic. El a prins primul Trump, care era OK. Era o administraţie americană mai de dreapta, puţin şi legitim ostilă exceselor din zona corectitudinii politice şi cam atât. Apoi a prins o Administraţie Biden care părea o Administraţie Carter sau ca oricare din anii ‘70-’80-‘90, deci un clasic. Nicuşor Dan s-a trezit cu Administraţia Trump 2.0 foarte turbulentă şi disruptivă, care a şocat, a spart tabuuri, a creat noi anxietăţi în relaţia euroatlantică, o mare neîncredere insolită faţă de tăria angajamentelor de securitate colectivă a Statelor Unite. Şi preşedintele Nicuşor Dan are şi o Uniune Europeană care, OK, s-a trezit strategic, începe să se reînarmeze, îşi pune problema unui pilon NATO european mult mai activ şi puternic şi care, în acelaşi timp, suplineşte cu bani şi armament dezangajarea americană în Ucraina. Aşa încât nu ajunge să spui numai „fac ce a făcut Iohannis“. Trebuie să fii şi creativ şi curajos, ca să vezi cum poţi să salvezi pentru România relaţia cu Statele Unite, care este vitală, şi, în acelaşi timp, să te încadrezi în noua Europă. E, pragmatic vorbind, o evidenţă că securitatea noastră stă pe baze militare americane şi că, deci, avem interesul să luăm America lui Trump 2 fără MAGA sau cu cât mai puţină MAGA şi, în acelaşi timp, să jucăm cartea partenerului de pe flancul estic, a partenerului fiabil în care America poate avea încredere. Trebuie să nu cădem în dualismul ăsta geopolitic care se bazează prea devreme pe o Europă autonomă strategic. Pentru că o Uniune Europeană care să nu depindă militar şi tehnologic de SUA nu va lua naştere înainte de 20 de ani! În aceşti 20 de ani, noi trebuie să fim asiguraţi că avem aliaţi care ne pot apăra de pericolul rusesc.
„Să profităm de partea normală, clasică, a sistemului, de oamenii din administraţia americană care înţeleg foarte bine că Rusia nu e un prieten al UE şi al NATO, dimpotrivă, şi că sabotajele ruseşti erodează democraţiile prin aceste diversiuni suveraniste. Şi să avem interlocutori nu doar la Bruxelles şi capitalele din UE, ci şi în administraţia americană“
Matei Udrea: Foarte interesantă expunerea dumneavoastră. Putem să stăm aşa, să facem acest şpagat, cu un picior pe America şi cu unul pe Europa, în condiţiile în care pare că aceste două continente se depărtează unul de celălalt?
Teodor Baconschi: Da! Nu cred că e un şpagat, pentru că, vedeţi, Comisia Europeană, Consiliul European nu au trimis la Bucureşti mesaje de tipul „dovediţi-vă ataşamentul la valorile europene prin ruperea relaţiilor cu Trump!“. Nu există un astfel de mesaj. Toate statele membre ale Uniunii Europene au trecut prin furtuna declanşată de stilul hiper-personalizat al lui Donald Trump şi încearcă să i se adapteze. Gândiţi-vă la scena de anul trecut, când şapte magnifici din UE se prezentaseră ca nişte elevi în Biroul Oval, ca să-l convingă pe Donald Trump că nu trebuie să abandoneze Ucraina. Deci, nu trebuie să ne considerăm unici nici măcar în această privinţă. Toată Uniunea Europeană, cei 27, fac eforturi creative pentru a se adapta şi a salva ce e de salvat din relaţia euroatlantică. Şi am văzut ieri declaraţiile noului ambasador american la Bucureşti, care pe 3 martie îşi va prezenta scrisorile de acreditare la Cotroceni. Mi s-a părut o persoană extrem de echilibrată, a punctat tot ce trebuia pentru a pune în valoare relaţia româno-americană. E o personalitate bi-partizană, un avocat de succes la Washington, dar şi cu vechi stagiu de conlucrare cu Comitetul de Politică Externă al Senatului american. Deci, iată, Trump nu l-a trimis la Bucureşti nici pe cuscrul lui, cum a făcut la Paris, nici un campion MAGA care să vină cu nu ştiu ce fumigene georgiste. Deci, să profităm de partea normală, clasică, a sistemului, de oamenii din administraţia americană care înţeleg foarte bine că Rusia nu e un prieten al UE şi al NATO, dimpotrivă, şi că sabotajele ruseşti erodează democraţiile prin aceste diversiuni suveraniste. Şi să avem interlocutori nu doar la Bruxelles şi capitalele din UE, ci şi la Washington şi în administraţia americană.
Matei Udrea: Mă bucur că aţi invocat Bruxelles-ul. Aş vrea să vă întreb spre ce vedeţi dumneavoastră că se îndreaptă Uniunea Europeană în momentul ăsta? Vi se pare fezabil proiectul federalizării, care a apărut pe buzele unor lideri europeni? Nu numai birocraţi de la Bruxelles, dar şi lideri de state. Cum poate evolua Europa în următorii 10-20 de ani, să zicem?
Teodor Baconschi: Acum, mai multă Europa, adică mai multă cedare de suveranitate către organismele comunitare, presupune o modificare a tratatelor şi o ratificare a acestor modificări în parlamentele naţionale. Ceea ce, tehnic şi tactic, e puţin probabil pentru următorul deceniu. E foarte greu să ne imaginăm că deliberarea asupra unor tratate modificate într-o direcţie federalistă ar putea să primească girul parlamentelor unde foarte multe majorităţi cuprind deja partide, să spunem, mai mult sau mai puţin eurosceptice. Şi atunci cred că ce poate să facă Uniunea Europeană este ceea ce a început deja să facă, şi anume să arunce peste bord anumite reglementări, un balast birocratic, nişte piedici administrative care fragmentau piaţa internă a Uniunii din punct de vedere comercial, tarifar şi care, totodată, îngreunau investiţiile şi apariţia de start-up-uri şi această flexibilitate antreprenorială care e secretul reducerii decalajului dintre UE şi SUA. Şi atunci cred că Uniunea nu va evolua prin adoptarea unui nou tratat, ci mai degrabă prin această igienă internă de parcurs, care va permite ridicarea unor obstacole artificiale apărute şi acumulate în timp şi care e clar că subminează productivitatea din Europa, comerţul liber şi consolidarea pieţei interne, plus această iniţiativă privată de la care ar trebui să aşteptăm, împreună cu guvernele din UE, o mai mare creativitate. Suntem codaşi faţă de China şi America în AI (inteligenţă artificială – n. red.). Suntem codaşi în start-up-uri. Mă uitam la un grafic, noi avem zero inorogi, împreună cu mai tot estul Europei. Stă cel mai bine per capita Suedia, apoi Marea Britanie, Franţa pe un modest loc trei, cu 50 şi ceva de inorogi (denumirea de „unicorn“ le este dată start-up-urilor a căror valoare a trecut de un miliard de dolari – n. red.). Deci, start-up high-tech care ajunge şi la listarea pe bursă. Şi aici, fiind cu cuţitul la os, cu războiul din Ucraina care nu prea se încheie, cu războiul hibrid al Rusiei asupra democraţiilor, cred că Comisia Europeană, Parlamentul European, familiile politice de acolo au început să ia în serios raportul Draghi (apărut în 2024 şi care atrăgea atenţia că Europa a rămas în urmă la nivelul competitivităţii comparativ cu SUA şi China – n. red.). Totodată, să pună degetul pe rană acolo unde până acum aplicau doar comprese cu anestezic şi să acţioneze. Adică să se coordoneze pentru o Europă mai suplă, mai inventivă, mai bine integrată.
„Ce putem noi face, ca est-europeni, este să nu galvanizăm orgoliul franco-german care îşi imaginează revenirea la o hegemonie de puteri europene în Europa. Uitaţi-vă la cifre, la tot ce ţine de dependenţa noastră obiectivă de tehnologia americană, de la VISA şi MASTERCARD până la giganţii high-tech, care sunt toţi în Silicon Valley, nu în periferia Parisului sau a Berlinului şi nici la Londra“
Matei Udrea: Vi se pare că se mai poate recupera decalajul faţă de Statele Unite şi China? Sau e cam târziu şi o să trebuiască să ne mulţumim cu statutul de muzeu în aer liber, unde vine lumea cu bani de pe restul planetei ca să vadă biserici şi castele?
Teodor Baconschi: Da, da, o tânără dintr-o familie a noii burghezii chineze declara unui cotidian occidental, acum vreo câţiva ani, că visul ei să studieze în Ivy League, să investească în Africa şi să îşi amenajeze pensia în Europa. Nu cred că noi trebuie să fim de acord cu acest plan de viaţă. Să ne aducem aminte că am inventat cam 75% din ce numeşte orice universitate „civilizaţia umană“ şi că avem resurse destule. Problema noastră este declinul demografic în raport cu dinamismul Asiei şi Africii. Dar, altminteri, trebuie să credem în puterile noastre şi, odată ce sistemul de mituri postbelice a fost demontat – de pildă, prima filozofie NATO: ruşii afară, Germania jos şi americanii înăuntru – redefinim această filozofie NATO sub presiunea împrejurărilor şi cred că, dacă guvernele vor fi mai puţin egoiste… Aşa cum am văzut! Nu puteai să-ţi imaginezi Franţa de acum 10 ani, ca să nu vorbesc de acum 40 de ani, spunând că vrea să împartă umbrela ei nucleară cu restul Europei. Asta nu era tipul de afirmaţie din vremea lui Charles de Gaulle. Dimpotrivă! Aşa încât, vedeţi, criza este, ca de obicei, un bun tratament pentru ambianţa din Uniunea Europeană şi abia sub presiunea unor crize, poate chiar existenţiale, apar soluţii pe care altminteri birocraţia de la Bruxelles le sufocă.
Matei Udrea: Domnule Baconschi, e o chestiune care frământă, pare-se, nu numai societatea, dar şi elitele de la Bucureşti. Credeţi că se mai poate conta pe Statele Unite, cu Trump la conducere, în cazul unei ameninţări dinspre Rusia la adresa României?
Teodor Baconschi: În primul rând, vă reamintesc că singura dată când în istoria NATO de peste şapte decenii a fost invocat Articolul 5 a fost după atacurile teroriste asupra turnurilor gemene de la New York. Nu altădată, pe toată durata Războiului Rece! Bun, şi atunci noi toţi am fost alături de pivotul NATO care e reprezentat de America.
Matei Udrea: Dar Trump tocmai a bagatelizat chestia asta, a spus că…
Teodor Baconschi: Da, dar noi uităm un lucru, că această clauză a muschetarilor, Articolul 5, de fapt, nu obligă toţi membrii NATO să se bage într-o coaliţie care se luptă cu un agresor împotriva unui stat NATO. Lasă membrilor NATO libertatea de a-şi calibra participarea la efortul comun de securitate colectivă după câţi bani, oameni, chef şi decizie politică… Noi am trăit cu această iluzie, că Tratatul Nord-Atlantic are Articolul 5 care se aplică maximalist, obligatoriu şi imediat. Nu! Tocmai, că Trump nu face decât să ne aducă aminte că există această marjă de manevră a statelor membre, aşa încât noi trebuie să ne apărăm înainte ca americanii să ne apere de ruşi. Pentru că asta a şi cerut Donald Trump. Şi asta a obţinut, indiferent ce părere au unii şi alţii despre el. Atât i-a băgat în corzi pe europeni că au început să pună 2% (la bugetul Apărării – n. red.) şi cu planuri de a ridica bugetul alocat Apărării până la 5% din produsul intern brut. O revoluţie printre aliaţii europeni ai Americii în cadrul NATO. Acesta e un aspect. Al doilea e că, totuşi, trebuie să aşteptăm aceste alegeri din toamnă, din noiembrie, în America şi să vedem dacă democraţii americani reuşesc să se reinventeze şi să joace rolul unei opoziţii constructive, care să ducă la mai puţină gălăgie, polemică şi polarizare şi la mai multă responsabilitate tradiţională americană faţă de securitatea emisferei occidentale. Eu cred că e o evoluţie care n-ar face decât să paveze drumul spre o a doua parte de mandat Donald Trump mai puţin turbulentă, în care, totuşi, Congresul sau Senatul aprobă sau nu aprobă nişte bugete, ar putea să revină şi la o finanţare pentru Ucraina şi aşa mai departe. Deci, lucrurile sunt foarte mobile şi cred eu că ce putem noi face, ca est-europeni, este să nu galvanizăm orgoliul franco-german care îşi imaginează un fel de revizie tehnică definitivă a relaţiei euroatlantice şi revenirea la o hegemonie de puteri europene în Europa. Nu! Uitaţi-vă la cifre, la ecosistemul tehnologic al lui F-35, la tot ce ţine de dependenţa noastră obiectivă de tehnologia americană, de la VISA şi MASTERCARD până la giganţii high-tech, care – asta este! – sunt toţi în Silicon Valley, nu sunt amplasaţi în periferia Parisului sau a Berlinului şi nici la Londra.
„Bănuiesc că e vorba de nişte ajustări de parcurs, cu bilanţul de etapă în mână. S-a văzut că, fără Georgescu, Simion cam îngropa AUR şi atunci probabil că se caută nişte alternative. Autorii trebuie căutaţi, în cea mai mare parte, la Bucureşti. Dar evident că au lucrat, vrând-nevrând, într-o direcţie care a fost aplaudată şi încurajată la Moscova“
Matei Udrea: Ultima întrebare. Vedeţi plauzibil în viitorul apropiat, să zicem 1-5 ani, un guvern care să conţină şi AUR în România?
Teodor Baconschi: N-am un răspuns tranşant! Pentru că mă uit la istoria coabitării dintre partidele mainstream democratice europene şi partidele suveranist-naţionalist-eurosceptice radicalizate, neofasciste, neocomuniste et cetera în Europa. Şi constat că demonizarea acestor partide extremiste şi celebrul cordon sanitar pe care l-a inventat Franţa pentru Frontul Naţional, iniţial, preluat apoi şi în Germania în raport cu AfD şi în multe alte state membre, unde apăruseră astfel de partide… N-am inventat nici aici nimic. Vă aduc aminte că în ţara lui Alexander Stubb, exemplarul preşedinte finlandez, apăruse ridicolul partid al Adevăraţilor Finlandezi. Restul fiind fake... Deci, nu suntem decât pe linie! Ne-am sincronizat şi noi cu tot felul de năzbâtii ale scenei politice europene. Dar ai două tactici. Îi ţii deoparte pentru că sunt dracul gol şi, dacă vin la putere, distrug democraţia sau te acomodezi pe centru-dreapta şi, respectiv, centru-stânga cu diverşi Melenchon (liderul partidului de extremă stânga din Franţa – n. red.), Bardella sau Marine Le Pen (liderii mişcării de extremă dreapta din Franţa – n. red.) şi îi aduci la guvernare în coaliţii unde nu pot decide totul şi se cuminţesc pentru că învaţă lecţia realităţii care e realitate fiscală, realitate a nivelului datoriilor, realitate economico-socială. Dacă luăm cazul Lega Nord (partidul conservator de dreapta din Italia – n. red.) şi partidul lui Meloni, ei erau cu eticheta asta, cum e AUR la noi. Problema noastră e că Meloni e o personalitate nu numai şarmantă şi pragmatică, dar şi foarte bună politiciană. Grija mea principală nu e de vreun tabu ideologic, pentru că asta se dizolvă la testul realităţii guvernamentale. Problema e că acolo par să se fi concentrat rebuturile rebuturilor, adică resurse umane de o calitate atât de dubioasă, încât până şi PSD, şi PNL, USR par pline de cadre politice de înalt nivel! Deci, să vedem acum dacă bârfa asta recurentă, că Dungaciu e trimis să-i ia locul lui Simion, se adevereşte. Dacă se adevereşte, atunci înseamnă că Sistemul nu va lăsa să moară de moarte bună acest artificiu suveranist, ci îi pregăteşte o continuare sub o formă mai civilizată.
Matei Udrea: Întrebarea e cine să-l fi trimis pe Dungaciu acolo?
Teodor Baconschi: Păi, cine l-a trimis şi pe Simion! Deci, bănuiesc că e vorba de nişte ajustări de parcurs, cu bilanţul de etapă în mână. S-a văzut că, fără Georgescu, Simion cam îngropa partidul şi atunci probabil că se caută nişte alternative.
Matei Udrea: Credeţi că autorii acestei construcţii trebuie căutaţi la Bucureşti sau la Moscova?
Teodor Baconschi: În cea mai mare parte, la Bucureşti. Dar evident că au lucrat, vrând-nevrând, într-o direcţie care a fost aplaudată şi încurajată la Moscova. Şi continuă să fie apreciat acolo ca un fel de prezenţă a unui aliat obiectiv. Adică nu e vorba doar de lista lui Dughin, nu e vorba de nişte persoane mai mult sau puţin conturate public. E vorba de nişte teze care sunt desprinse din catalogul doctrinar al putinismului.
Matei Udrea: Vă mulţumesc foarte mult pentru amabilitate!
Medikatv.ro
