Premierul desemnat, Viorica Dăncilă, şi miniştrii propuşi în Cabinetul său au avut, duminică, o întâlnire cu liderii şi parlamentarii PSD şi ALDE. La final, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că au discutat şi despre continuarea luptei cu statul paralel, pentru ca, într-un parteneriat Guvern-Parlament, să câştige această bătălie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Există o dorinţă ca mâine să se prezinte cât mai bine miniştri. S-au pregătit cât mai bine pentru a asimila ceea ce noi considerăm puncte importante în program şi am convingerea că şi în continuare grupurile parlamentare vor acorda sprijinul de care este nevoie pentru ca viitorul Cabinet să performeze cât mai bine”, a declarat liderul ALDE, la finalul întâlnirii.
 
Tăriceanu a precizat că el le-a vorbit despre dorinţa de a fi urmărite priorităţile economice.
 
”Am vorbit şi despre necesitatea consolidării statului de drept, a revenirii la normalitate, a continuării acestei lupre cu statul paralel şi cred că printr-o relaţie solidă Guvern-Parlament vom putea să restabilim normalitatea în România şi să câştigăm lupta cu statul paralel”, a mai declarat preşedintele Senatului.
 
El a spus, de asemenea, că, fiind anul Centenarului, sunt importante şi câteva obiective majore de investiţii care trebuie puse în mod clar şi concret pe hartă, precum şi obiective social-culturale dedicate Centenarului şi de care să se bucure toţi românii.
 
”Doamna Dancilă a menţionat trei lucruri care au fost scoase din programul de guvernare. Primul este binecunoscuta taxă de solidaritate, a doua cred că taxa pe E-uri, vorbim despre aditivii folosiţi în elemente. Al treilea lucru menţionat nu mi-l aduc aminte. Ce doresc să subliniez, ne dorim pentru 2018 o politică fiscală care să fie una non-intervenţionistă, deci o minimă intervenţie a statului în economie, economia merge bine în 2018”, a precizat Tăriceanu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.