Ilie Bolojan: Cu un Parlament pulverizat, guvernul care va fi ales trebuie să-şi asume răspunderea pe jaloanele din PNRR / Dacă nu reducem cheltuielile, speranţa milionului de angajaţi de la stat că li se vor mări salariile va rămâne speranţă

Ilie Bolojan: Cu un Parlament pulverizat, guvernul care va fi ales trebuie să-şi asume răspunderea pe jaloanele din PNRR / Dacă nu reducem cheltuielile, speranţa milionului de angajaţi de la stat că li se vor mări salariile va rămâne speranţă

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că singura formă, cu un Parlament pulverizat, pentru a pune în practică jaloanele din PNRR, este ca guvernul care va fi ales să-şi asume răspunderea pe toate jaloanele, în aşa fel încât ele să treacă în forma în care au fost negociate cu reprezentanţii Comisiei. El a mi avertizat că, dacă nu ne reducem cheltuielile statului în continuare, speranţa milionului de angajaţi din sectorul public că li se vor mări salariile anul viitor rămâne doar la stadiu de speranţă.

”Indiferent ce guvern vom avea în perioada următoare şi v-am spus, consider că România, cu cât are mai repede un guvern funcţional, cu atât este mai bine. Deci, guvernul care va veni este obligat pe de-o parte să menţină echilibrele bugetare. Dacă un guvern nu menţine aceste echilibre, practic, ni se vor bloca finanţările europene”, a declarat premierul interimar Ilie Bolojan, într-un interviu acordat lui Radu Buzăianu.

 El a precizat că, ”în momentul în care vii cu măsuri care îţi cresc deficitul, practic, încalci angajamentele pe care România şi le-a luat prin penerere, prin reforma fiscală şi Comisia Europeană te poate sancţiona blocându-ţi fondurile europene şi mai avem nişte miliarde de euro de încasat şi investiţiile României depinde aceste fonduri”.

”Dacă nu pui în practică jaloanele din PNRR, n-ai făcut nimic şi, din punctul meu de vedere, singura formă, cu un Parlament pulverizat, pentru a pune în practică jaloanele din PNRR care se îndeplinesc prin legi, este ca guvernul care va fi ales să-şi asume răspunderea pe toate jaloanele din PNRR, în aşa fel încât ele să treacă în forma în care au fost negociate cu reprezentanţii Comisiei şi sunt îndeplinite ca jaloane”, a arătat Bolojan.

El a menţionat că, dacă ajung în Parlament şi pe fondul lipsei unei înţelegeri politice se fac tot felul de modificări, ai votat o lege care nu este acceptată de Comisie ca fiind jaloane îndeplinite şi ai pierdut 700 de milioane de euro.

Ilie Bolojan s-a referit şi la măsurile care trebuie luate în continuare de bună guvernare, pentru a reduce cheltuielile.

”Noi, dacă nu ne reducem cheltuielile statului în continuare, speranţa milionului de angajaţi din sectorul public că li se vor mări salariile anul viitor rămâne doar la stadiu de speranţă, pentru că posibilitatea noastră de a mări salarii este de aproximativ 4-5-6% din actualul fond de salarii. De la 166 de miliarde de lei cât reprezintă fondul total de salarii, economia României are posibilitatea să susţină o creştere probabil, nu ştiu, 7-8-9 miliarde şi toate partidele din fosta coaliţie, că nu mai avem coaliţie, au semnat o majorare de 8 miliarde doar”, a mai spus Bolojan

”Trebuie să le spunem adevărul: vrem majorări mai mari de salarii? Foarte bine, înseamnă că trebuie să reducem baza, să reducem personal, să facem calcule corecte de personal şi acolo unde sunt în plus, decât să ai trei angajaţi plătiţi mediocru sau prost, mai bine rămân doi şi sunt plătiţi mai bine, iar cel de-a treilea se duce în sectorul privat şi lucrează în economia reală şi aduce un plus de valoare. Deci, indiferent ce guvern vine, dacă nu respectă aceste lucruri, ne vom duce într-o fundătură”, a mai arătat premierul interimar Ilie Bolojan.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră