Premierul Ilie Bolojan a transmis, vineri seară, condoleanţe familiilor celor şase copii care au murit la Spitalul Sf. Maria din Iaşi şi a anunţat că vor fi luate toate măsurile care se impun pentru ca astfel de tragedii să nu se mai producă. În plus, afirmă că reforma în sistemul sanitar va continua energic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Transmit condoleanţe familiilor care au pierdut copii în tragedia din ultimele zile de la Spitalul Sf. Maria din Iaşi. Vreau să îi asigur pe cetăţeni că ancheta administrativă va atinge toate aspectele care trebuie cunoscute în acest caz şi că vom afla într-un timp rezonabil de scurt cauzele şi eventual vinovaţii”, a transmis, vineri seară, premierul Ilie Bolojan.

Acesta anunţă că se vor lua măsuri ca astfel de drame să nu mai aibă loc în spitalele noastre.

”Vreau, de asemenea, să vă asigur că nu voi avea nicio ezitare să sancţionez acolo unde va fi cazul şi să facem ceea ce e necesar ca astfel de drame să nu mai aibă loc în spitalele noastre. Este un moment care ne arată încă o dată cât de mare este nevoia de reformă profundă în sistemul nostru de sănătate, care de prea multe ori pierde din vedere exact motivul pentru care există, şi anume pacientul”, a mai declarat premieurl.

Potrivit acestuia, ”reforma va continua în sistemul sanitar cu şi mai multă energie, pentru a pune lucrurile pe o bază sănătoasă”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.