Premierul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că sub nicio formă anul ăsta România nu ăpate ajunge la deficit de 7%, cel mai probabil anul urmând a fi încheiat cu un deficit de 8%.
Întrebat de deficitul cu care România va termina acest an, premierul a afirmat: ”Noi vom face tot ceea ce este posibil ca angajamentele pe care ni le-am luat şi planurile pe care ni le-am făcut de a reduce deficitul, de a reintra pe o traiectorie pe care România şi-a asumat anii trecuţi, să o facem anul acesta şi anul viitor”.
Premierul precizează, însă, că nu se va ajunge la 7%.
”Nu vom putea să fim la 7% sub nicio formă anul ăsta, nu mai avem nicio soluţie pe tema asta. Facem tot ceea ce este posibil şi toate măsurile sunt luate în aşa fel încât să fim în jur de 8%, dar nu-mi place să vin cifre care nu au astăzi niciun fundament şi anul viitor trebuie să ne apropiem de ţinta pe care ne-am asumat-o anii trecuţi”, a mai declarat premierul.
Deficitul României la finalul anului trecut a fost de 9,3%.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.