Guvernul ia în calcul ca în această iarnă, în funcţie de evoluţia regional legată de războiului din Ucrfaina şi efectele sancţiunilor aplicate Rusiei, să impună o reaţionalizare a consumului de gaze, pentru companii, au precizat surse guvernamentale pentru News.ro, populaţia nefiind afectată de o posibilă raţionalizare a consumului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La nivelul Guvernului s-a format un Consiliu consultativ care urmează să se operaţionalizeze în perioara următoare şi care va analiza evoluţia crizei energiei, în urma conflictului din Ucraina.

România îşi asigură, în prezent, 90% din producţia de gaze.

În urma unei discuţii care a avut loc vine în cadrul Executivului, s-a analizat varianta ca operatorilor economici să li se aplice un procent echitabil de consum de gaze, pe perioada iernii, în cazul în cazul în care vor exista probleme cu aprovizionarea.

„Se va continua furnizarea fără limitare la consum casnic. Pentru operatorii economici e mai corect să limităm, în procent echitabil pentru fiecare agent economic. Deci va fi o raţionalizare pentru companii, nu pentru casnici”, au precizat surse guvernamentale, precizând că populaţia nu va fi afectată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.