Guvernul a stabilit, joi, că finanţarea Cancelariei prim-ministrului va fi realizată din bugetul de stat prin Secretariatul General al Guvernului (SGG) şi va putea iniţia proiecte de acte normative pe domeniile aflate sub incidenţa atribuţiilor sale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste măsuri au fost aprobate prin adoptarea ordonanţei de urgenţă care modifică şi completează ordonanţa de ururgenţă 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă  57/2019 privind Codul administrativ, arată un comunicat de presă al Guvernului. 

Actul normativ prevede măsuri menite să clarifice desfăşurarea activităţii în urma reorganizărilor din cadrul aparatului de lucru al guvernului, precum şi necesare desfăşurării activităţii viceprim-miniştrilor şi a cabinetelor acestora, indiferent dacă sunt cu portofoliu sau fără portofoliu.

Astfel, cheltuielile necesare desfăşurării activităţii aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului  cu  portofoliu se  asigură  de  la  bugetul  de  stat,  prin  bugetul Secretariatului General al Guvernului, cu excepţia indemnizaţiei viceprim-ministrului  şi a cheltuielilor necesare desfăşurării activităţii cabinetului acestuia, care se asigură în cadrul ministerului pe care îl conduce.

De asemenea, „Cancelaria Prim-Ministrului, structură cu personalitate juridică, în subordinea prim-ministrului, se finanţează de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului  General  al Guvernului, şi este condusă de şeful Cancelariei Prim-Ministrului, cu rang de ministru, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului. În cadrul Cancelariei Prim-Ministrului îşi desfăşoară activitatea unul sau mai mulţi secretari de stat şi consilieri de stat, precum şi directorul de cabinet al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat, numiţi, respectiv eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului”, conform sursei citate.

OUG stabileşte şi atributul Cancelariei  Prim-Ministrului de a  iniţia  proiecte  de  acte normative pe domeniile aflate sub incidenţa atribuţiilor sale, dar şi faptul că organizarea,  funcţionarea,  structura organizatorică şi numărul maxim de posturi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Se prevede posibilitatea ca în subordinea Cancelariei Prim-Ministrului să se înfiinţeze departamente, organizate ca structuri fără personalitate juridică, conduse de secretari de stat sau asimilaţi ai acestora, ale  căror  atribuţii,  organizare  şi  funcţionare  se  aprobă  tot prin hotărâre a Guvernului.

Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei şi Autoritatea pentru  Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi îşi schimbă denumirea în Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, respectiv în Autoritatea  Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, urmând ca în cuprinsul actelor normative în vigoare denumirile să fie înlocuite în mod corespunzător.

O altă modificare se referă la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, care va prelua pachetul de acţiuni deţinut de stat la societatea „Biroul de Turism pentru Tineret (B.T.T.)” -S.A. Bucureşti de la Ministerul Tineretului şi Sportului.

De asemenea, până la aprobarea protocoalelor de predare-preluare, finanţarea cheltuielilor de natură salarială şi a contribuţiilor pentru personalul aferent Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, inclusiv al instituţiilor publice şi a altor structuri subordonate, se efectuează din bugetul Ministerului Sportului şi bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, în mod corespunzător, conchide comunicatul de presă al Executivului. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.