Premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Klaus Iohannis au discutat miercuri pe tema Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, atât în ceea ce priveşte stadiul pregătirii dosarelor, cât şi referitor la aspectele tehnice, de infrastructură şi program, anunţă Guvernul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Prim-ministrul României Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu Preşedintele Klaus Werner Iohannis, în cadrul căreia au fost abordate aspecte legate de Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, atât în ceea ce priveşte stadiul pregătirii dosarelor şi a temelor de interes, cât şi referitor la aspectele tehnice, de infrastructură şi program", anunţă miercuri Guvernul.

Conform Executivului, "au fost trecute în revistă priorităţile incluse în Programul de lucru al Preşedinţiei Române la Consiliul UE şi s-a discutat pe marginea calendarului acţiunilor pe care Guvernul are în vedere să le organizeze în prima parte a anului viitor"

De asemenea, a fost evidenţiat obiectivul României de a contribui, de o manieră constructivă, la definirea şi promovarea interesului comun european, la asigurarea unităţii şi coeziunii între statele membre precum şi la reapropierea cetăţenilor de Uniunea Europeană.

"Prim-ministrul a prezentat, totodată, principalele obiective pe care România şi le va asuma, în calitate de viitoare Preşedinţie a Consiliului UE, în raport cu o serie de dosare europene majore şi a reafirmat angajamentul Guvernului de a contribui activ pe durata mandatului la identificarea unui consens, la luarea unor decizii importante cu privire la temele şi dosarele aflate pe agendă, precum şi nevoia de a asigura un răspuns adecvat la noile realităţi şi provocări cărora Uniunea şi statele membre trebuie să le facă faţă", precizează Guvernul.

Dăncilă şi Iohanis au discutat miercuri, la Palatul cotroceni, timp de aproximativ 40 de minute.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.