Premierul Sorin Grindeanu i-a făcut o recomandare ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, în urma vizitei de lucru la minister, respectiv ”să meargă cât mai mult în teren” şi să verifice lucrările care sunt în execuţie, precizând că aceeaşi recomandare este valabilă pentru toţi angajaţii din subordinea sa care ”stau prea mult în birouri şi ar trebui să fie pe teren”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”O recomandare pentru domnul ministru - să mute ministerul în teren. Eu nu înţeleg foarte multe din birocraţia pe care Ministerul Transporturilor, în anii trecuţi, a avut-o, birocraţie care s-a răsfrânt în tot ceea ce ştim negativ legat de infrastructura din România. Recomandarea pe care am făcut-o este să meargă cât mai mult în teren, să verifice lucrurile care sunt în execuţie, fie că vorbim de drumurile naţionale, de tronsoane de autostradă, de magistrale de metrou, de lucrări CFR şi aşa mai departe. Nu doar ministrul, ci toţi cei care stau prea mult în birouri şi care, din punctul meu de vedere, trebuie să fie în teren”, a declarat premierul Sorin Grindeau, marţi, la finalul vizitei de lucru pe care a făcut-o la Ministerul Transporturilor.

Premierul a făcut, marţi, vizite de lucru la ministerele Sănătăţii, Educaţiei şi Transporturilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.