Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că un economist sau jurist poate intra în orice Consiliu de Administraţie, mai puţin la Portul Constanţa, unde sunt chestiuni extrem de restrictive, menţionând că doreşte să schimbe legea în acest sens, iar probabil în această sesiune parlamentară va fi adoptată modificarea legislativă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“În urmă cu un an, de exemplu, dacă vorbeam de Consiliul de Administraţie sau de directorul de la Portul Constanţa, eu chestiuni mai restrictive decât la Portul Constanţa în a intra în Consiliul de Administraţie nu am văzut. În orice alt loc, dacă eşti economist sau eşti jurist, ai voie, nu vorbesc să fii inginer agronom, dar dacă eşti economist sau jurist, ai voie să intri într-un Consiliu de Administraţie, orice tip de Consiliu de Administraţie. Doar la Portul Constanţa nu aveai voie, pe o lege făcută în vremuri în care era cineva preşedinte care avea legătură cu zona asta şi care era adus la o selecţie extrem de restrictivă. Drept dovadă ne-au adus în situaţia pe care o ştiţi cu toţii şi pe care eu nu m-am ferit să v-o prezint, indiferent de influenţe politice. Nu m-am ferit să vi le prezint şi asta a fost şi cerinţa mea către domnul Vizan (directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa - n.r.) şi către toată echipa de acolo că trebuie aşezat Portul Constanţa pe coordonate sănătoase”, a declarat Sorin Grindeanu, joi, într-o conferinţă de presă susţinută în Mamaia. 
 
El a anunţat că legea în acest sens ar putea fi schimbată în această sesiune parlamentară. 
 
“Faptul că am ajuns după 30 de ani să avem acele chestiuni restrictive, efectiv restrictive, doar dacă erai absolvent de tipul respectiv, de naval, puteai să fii membru în Consiliul administrativ. Dacă erai un profesor universitar de drept sau un economist, nu aveai voie. Oriunde altundeva aveai voie. Şi am considerat necesar că trebuie să schimbăm legea, această chestiune extrem de restrictivă. Din păcate, ne aflăm în continuare în acelaşi proces şi probabil că în sesiunea asta vom reuşi să adoptăm această lege. Repet, nu vreau să intre şi să fie extrem de lejeră modalitatea de a intra în Consiliul de Administraţie. Nu vreau să fiu înţeles greşit, dar nici să fie un efectiv extrem de restrictiv şi, din punctul meu de vedere, neproductiv”, a explicat ministrul Transporturilor.
 
El s-a referit şi la situaţia unor agenţi economici din Portul Constanţa care nu au plătit utilităţile şi contractul de concesiune. 
 
“Am avut o imagine cu toţii şi v-am prezentat-o public legat de operatori, anumiţi operatori, că nu vreau să generalizez, care timp de mulţi ani nu şi-au plătit utilităţile, concesiunile, toate lucrurile care ţin de managementul inclusiv al companiei statului, Portul Constanţa. Cum adică să vii de atâţia ani manager, director, ministru şi să ai companii care de 20 de ani nu îşi plătesc curentul? Şi nu îşi plătesc apa. Şi tu să nu faci nimic, stai să te uiţi. Cum e asta? Şi după aceea să ne trezim că facem campanii de presă şi… Nu mă interesează nici pe mine, nici pe alţii. Dacă vor să facă afaceri şi îndemn şi îmi doresc să fie cât mai puternici agenţii economici din Portul Constanţa, pentru că asta înseamnă mult pentru Constanţa, mult pentru România, să le facă pe reguli economice corecte şi transparente. Aşa ştie toată lumea să facă în afaceri. Mă duc în port, ocup zece dane, nu plătesc nimic 20 de ani, nu plătesc curent, nu plătesc apă, nu plătesc concesiunea, doar încasez. Scuzaţi-mă, cine nu ştie să facă asta?“, a mai afirmat Grindeanu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.