Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că, în relaţia cu transportatorii care au protestat în ultimele săptămâni, sunt lucruri care pot fi negociate ş lucruri „de neacceptat”. Acesta a detaliat, în emisiunea Insider Politic, la Prima TV, care au fost subiectele pe care le consideră nenegociabile, dar şi acele cerinţe ale protestatarilor cu care el şi echipa sa au fost de acord.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Din prima seară – şi a fost o seară lungă la prima întâlnire – noi am ajuns la un acord pe care l-am dat public, l-am semnat, lucruri pe care eu şi echipa mea am putut să mi le asum. Toată lumea a dorit să găsească o soluţie şi am găsit-o, dovadă că am semnat acele lucruri, dovadă că după aceea, la prima şedinţă de Guvern s-au luat anumite hotărâri care ţineau de parte din cererile pe care le-au avut transportatorii. Sigur, sunt lucruri pe care nu poţi să le negociezi, sunt lucruri pe care nu e normal să le pui sub semnul întrebării”, a declarat ministrul Transporturilor sâmbătă, la Prima Tv, în emisiunea Insider Politic. 
Acesta a vorbit despre solicitările protestatarilor pe care Guvernul le-a acceptat.
„Nu aş vrea să intru neapărat pe exemple punctuale, dar am fost de acord, spre exemplu, cu propuneri care ţin de plata rovinietei atunci când stai la coadă la vamă la Siret, unde ştim că e o nebunie şi stai trei zile. Păi dacă stai trei zile în coadă, atunci nu primeşti amendă, că nu stai din vina ta. Ăsta este un lucru cu care am fost de acord. De asemenea, cu revenirea la un sistem de toleranţă la greutate, aşa cum a fost până în mai. pare că era mai bun decât noul sistem care a intrat în vigoare în luna mai anul trecut şi am fost de acord cu revenirea, nu e foarte mare schimbarea. De asemenea, am fost de acord, eu şi echipa mea, cu lucruri care ţin de administrarea, să zicem, mai bună a punctelor de trecere a frontierei, acolo unde infrastructura permite, să putem să avem, de exemplu, pentru camioane culoare diferite pentru camioanele care sunt din ţări membre al Uniunii Europene faţă de camioane non-UE. Iarăşi, e un lucru care poate veni în ajutorul fluidizării traficului la punctele de frontieră”; a adăugat ministrul. 
Întrebat dacă protestatarii au ceru Guvernului motorină pe care să nu o plătească, Grindeanu a răspuns: „Mie nu, la întâlnirea cu mine nu”.
„De asta spuneam că propuneri, dacă au fost la alte întâlniri de tipul acesta: să fir motorina gratis, să nu mai plătim, de exemplu rovinietă... astea sunt lucruri care nu pot fi acceptate, indiferent de cine e prim ministru, ministru pe un domeniu sau altul. Altele, care pot îmbunătăţi, sigur că da! Ne aşezăm la masă şi găsim soluţii care să poată fi acceptate de ambele părţi”, mai spune Sorin Grindeanu.
Ministrul a explicat că a avut mai multe întâlniri, inclusiv cu fermierii şi transportatorii care nu sunt organizaţi în asociaţii
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.