Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că este bună concurenţa în cadrul formaţiunii, referindu-se la anunţul senatorului Titus Corlăţean că va candida pentru funcţia de preşedinte al PSD. Grindeanu crede, însă, că lupta electorală internă nu trebuie să ducă la slăbirea partidului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Titus e un camarad vechi. Mi-aduc aminte că, în urmă cu vreo 20 de ani, l-am susţinut să fie secretarul general al Partidului Social-Democrat şi a fost. M-am bucurat că a făcut parte din mai multe guverne, Ponta şi toate celelalte lucruri, dar e un coleg pe care eu îl respect şi e foarte bine că există concurenţă în Partidul Social Democrat (…) PSD-ul trebuie să iasă întărit din această competiţie internă”, a declarat, luni, Sorin Grindeanu, referindu-se la candidatura lui Titus Corlăţean pentru funcţia de preşedinte al PSD.

Grindeanu a reafirmat că în toamă va avea loc Congresul PSD, deşi data exactă nu a fost stabilită.

”Politicile şi noul drum al Partidului Social Democrat trebuie să fie cât se poate de clare şi date printr-un vot. Dar îmi doresc totodată ca în această perioadă, să spunem, pre-electorală, pre-Congres discuţiile să nu ducă la slăbirea partidului. PSD-ul trebuie să îşi poarte toate aceste dezbateri interne fără a fi atacat sau a oferi momente de atac din partea adversarilor noştri politici”, a mai declarat Grindeanu.

Senatorul Titus Corlăţean a anunţat, duminică seară, că a luat decizia de a candida pentru funcţia de preşesinte al PSD, pentru a revitaliza formaţiunea.

Primarul social-democrat al Buzăului, Constantin Toma, un critic al actualei conduceri a PSD, anunţă că este în echipa lui Titus Corlăţean, care şi-a anunţat candidatura la şefia partidului.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.