Senatoarea PNL Alina Gorghiu a comentat evenimentul din urmă cu 20 de ani, când premierul Florin Cîţu a fost amendat în SUA pentru că a condus sub influenţa alcoolului. Ea a precizat că nu este întâmplător faptul că aceste informaţii apar acum, în preajma Congresului PNL şi acuză că „cineva e lipsit de fair-play”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Câţi nu au făcut greşeala asta în tinereţe? Regretabilă, desigur! Florin Cîţu a explicat onest ce s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani. Nu e o întâmplare că apare tocmai acum, în preajma Congresului PNL. Cineva e lipsit de fair-play. Un astfel de episod mă face să cred că, până pe 25 septembrie, vor mai urma şi alte încercări de atac, din interior, la premier şi la membrii echipei care îl susţine pe Florin Cîţu. Important este că guvernarea responsabilă funcţionează şi că, după Congres, PNL va redeveni partidul în care respectul, meritocraţia şi valorile liberale vor fi respectate”, a scris Alina Gorghiu, miercuri pe Facebook.
 
Premierul Florin Cîţu a precizat, întrebat dacă în trecut a fost închis două zile în SUA şi a plătit o amendă, că a făcut o greşeală în urmă cu 20 de ani, dar este interesant că informaţia apare de abia acum când are loc competiţia internă a PNL.
 
Preşedintele PNL Ludovic Orban nu ştia despre faptul că Florin Cîţu a condus sub influenţa alcoolului în SUA, nefiind informat în acest sens de către premier, au precizat, miercuri, surse apropiate liderului liberalilor, pentru News.ro. Potrivit acestora, Orban nu doreşte ca acest episod să devină subiect în campania internă din PNL.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.