Gimnasta Cătălina Ponor va candida la alegerile parlamentare din acest an din partea PSD Constanţa, urmând să ocupe un loc eligibil pe lista pentru Camera Deputaţilor, a declarat, joi, corespondentului News.ro, purtătorul de cuvânt al PSD Constanţa, deputatul Mircea Titus Dobre.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit sursei citate, gimnasta Cătălina Ponor va fi unul dintre candidaţii social-democraţilor constănţeni la alegerile din acest an. Mircea Titus Dobre a menţionat că Ponor va ocupa o poziţie eligibilă pe lista pentru Camera Deputaţilor. 

Purtătorul de cuvânt al PSD Constanţa a spus că filiala constănţeană a partidului rămâne consecventă ideii de a promova personalităţi ale sportului în politică, astfel că, după ce lista pentru Consiliul Local Municipal Constanţa a fost deschisă de către campionul olimpic la înot Răzvan Florea, acum campioana olimpică la gimnastică se va afla pe listele pentru Parlament.

Dobre nu a dorit să mai dea alte nume de persoane care vor candida la alegerile parlamentare.

El a menţionat că vineri va avea loc o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean a PSD Constanţa în cadrul căreia va fi discutată lista candidaţilor pentru parlamentare, iar, în cazul în care aceasta va fi definitivă, va fi făcută publică.

Cătălina Ponor, în vârstă de 29 de ani, este multiplă medaliată olimpică la gimastică, având în palmares trei medalii de aur, una de argint şi una de bronz.

La ultima ediţie a Jocurilor Olimpice, de la Rio de Janeiro, Cătălina Ponor a fost singura reprezentantă a României în competiţie, reuşind calificarea într-o singură finală, la bârnă, unde a ocupat locul 7.

Sportiva română va reîncepe pregătirea la Complexul Sportiv Naţional «Lia Manoliu» din Capitală în luna octombrie, separat de restul lotului naţional, care se va antrena la Deva, în urma deciziei Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Gimnastică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.