Deputatul USR Cristian Ghinea a declarat, miercuri, la Parlament, că propunerea lui Sevil Shhaideh pentru funcţia de premier este ”dezamăgitoare”, iar Liviu Dragnea a lăsat ”un om de paie pentru a putea să-şi pregătească terenul să vină el prim-ministru”.
"O propunere dezamăgitoare. Un om de paie lăsat de Liviu Dragnea la Ministerul Dezvoltării, care a tras manete pe la Ministerul Dezvoltării, inclusiv anul ăsta, şi am simţit asta în interiorul Guvernului, şi care va conduce, dacă va ajunge în poziţia asta un guvern disfuncţional, pentru că nu putem avea două structuri de putere - un guvern şi un partid care monitorizează acest guvern. Deci, practic, Liviu Dragnea îşi lasă un om de paie pentru a putea să-şi pregătească terenul să vină el prim-ministru", a declarat Cristian Ghinea.
Deputatul a susţinut că USR îi va transmite aceste lucruri şi preşedintelui Klaus Iohannis când va merge la consultări.




























