Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, consideră că liderii Partidului Social Democrat Vasile Dîncu şi Marcel Ciolacu au un complex freudian cu fostul lider al partidului, Liviu Dragnea. Ghinea susţine că cei doi “l-au pupat în fund” pe Dragnea atâţia ani, “s-au milogit” ca să le dea funcţii, după care l-au trădat, precizând că tot universul lor moral se învârte în jurul acestei trădări. În opinia lui Ghinea, social-democraţii nu se pricep la fonduri europene, “se uită ca maimuţa la algoritmi”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Cristian Ghinea a fost întrebat în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV dacă este un mic Dragnea, aşa cum susţine Vasile Dîncu, deoarece, aşa cum fostul lider PSD controla banii din PNDL, el îl controlează pe cei din PNRR. 
“Cred că domnul Dîncu, domnul Ciolacu au un complex freudian cu Dragnea. Până la urmă l-au pupat în fund pe Dragnea atâţia ani, au stat să se milogească să le dea Dragnea în funcţii pe ici pe colo, după care l-au trădat. Drept urmare, tot universul lor moral se învârte în jurul acestei trădări şi în jurul acestui complex freudian. Este o prostie din punct de vedere procedural. PNDL a fost în varianta 1 că după aia s-a mai luat la modificat şi îmbunătăţit, dar în varianta 1 era o chestiune de împărţit bani din pix. PNRR-ul şi fondurile europene reprezintă exact opusul. Tocmai de astea sunt supăraţi foarte mulţi oameni pe mine şi prin PNL, şi prin PSD, chiar şi prin USR-PLUS pentru că te-am pus acolo ministru, dă-ne şi nouă ceva, să ne treacă autostrada pe la balcon. Nu merge aşa”, a afirmat Cristian Ghinea. 
El a menţionat că PSD a ignorat acest minister, pentru că este greu de furat la fonduri europene. 
“Există o procedură de audit prin care trebuie să fie o separaţie clară între nivelul politic şi evaluatorii de proiecte. Dacă eu îi spun unui evaluator, ”Dă lui ăsta„, atunci toată finanţarea este desfiinţată de Comisia Europeană şi trebuie să dăm banii de la buget. Numai un nebun riscă aşa ceva. Tocmai de asta PSD a ignorat acest minister. Dacă vă uitaţi pe cine a pus PSD-ul de-a lungul anilor, în afară de Teodorovici, în rest au fost fel de fel de oameni de mâna doua pentru că e greu de furat la fonduri europene. PSD-ul nu se pricepe la fonduri europene”, a explicat Cristian Ghinea. 
El a menţionat că din foştii miniştri care au ocupat acest portofoliu, Eugen Teodorovici se judecă cu PSD, Roxana Mânzat nu mai este în rândul social-democraţilor în timp ce Rovana Plumb “e ca apa sfinţită, nici nu strică, nici nu deranjează pe nimeni”. 
Ghinea susţine că social-democraţii nu se pricep la fonduri europene, “se uită ca maimuţa la  la algoritmi”.
“Nu au apetenţă pentru fonduri europene pentru că nu le înţeleg, se uită ca maimuţa la algoritmi, la toată povestea asta şi când e vorba de decisiv ceva, ei derutează în stil freudian, domnule, e ca Dragnea, că e cu mulţi bani. Nu e ca Dragnea, domnule, că nu merge aşa”, a transmis Cristian Ghinea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.