Co-preşedintele AUR, George Simion, susţine că nu este scopul său politic să ajungă preşedintele României, dar dacă nu se găsesc oameni mai buni, atunci el nu va refuza o luptă. Simion crede că Diana Şoşoacă ar putea candida la alegerile prezidenţiale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

George Simion a fost întrebat duminică, în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima Tv, dacă ia în calcul o candidatură la alegerile prezidenţiale în 2024.

“Nu, în momentul ăsta nu iau în calcul”, a răspuns Simion.

Întrebat dacă este scopul său politic este să candideze la alegerile prezidenţiale, liderul AUR a răspuns: “Nu este scopul meu politic să ajung preşedintele României. Dacă nu se vor găsi alţi oameni mai buni, pe care noi îi căutăm şi încercăm să-i îndemnăm, să-i împingem de la spate, să le facem reclamă, să îi propunem ca nume, dacă nu se vor găsi oameni dispuşi să intre în luptă, cu siguranţă eu nu refuz o luptă, oricât o fi de grea”.

El a mai fost întrebat dacă se aşteaptă să se confrunte cu Diana Şoşoacă la alegerile prezidenţiale.

“Dianei mulţi i-au şoptit din jurul ei ”Tu o să fii noul preşedinte al României, tu trebuie să fii acolo”. S-ar putea să fie candidat. (…) Din jurul prietenilor pe care îi are. Nu cred în fiabilitatea unei astfel de idei, dar fiecare se poate lăsa convins de cei din jur”, a declarat George Simion.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.