Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, acuză că în perioada în care a fost bolnavă şi a fost supusă unor intervenţii chirurgicale din cauza unei afecţiuni digestive, au existat oameni politici care se interesau de starea sa pentru a vedea dacă mai poate fi luată în calcul” din punct de vedere politic şi că unii chiar au încercat să aibă acces în documentele medicale. Firea s-a arătat „uimită şi şocată” de „cinismul” acestor politicieni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Problemele de sănătate au fost foarte grave şi, din păcate, şi acum am un gol în stomac şi mi se strânge sufletul când îmi aduc aminte că inclusiv oameni din rândul politic se interesau cât de grav sunt bolnavă şi dacă mă mai pot lua în calcul sau nu în activitatea politică, în viaţa politică. Nici eu nu ştiam – acum nu sunt ironică, chiar sunt sinceră – că sunt de temut pentru unii dintre politicieni şi mă căutau pe la spital şi încercau să pătrundă în documentele medicale să vadă cât sunt de grav bolnavă, sau alţi oameni din politic care spuneau să nu mai candidez la Primăria Capitalei pentru că sunt foarte bolnavă şi trebuie să-mi văd de sănătate. Nu este prea uşor să vezi astfel de lucruri” 
Întrebată dacă a formulat plângeri pe această temă, ea a răspuns: „Ce puteam să spun: Că a venit domnul X din partea domnului Y să vadă cât de grav bolnavă sunt?”
Ea a adăugat că a fost „uimită şi şocată” de „cinismul” unor politicieni şi susţine că şi în perioada premergătoare alegerilor locale a auzit voci care au spus că ar trebui să nu candideze pentru că e bolnavă.
Gabriela Firea a precizat că acum este un om sănătos” şi că medicii i-au recomandat pentru afecţiunea digestivă pe care a avut-o să mănânce sănătos, să se odihnească, să reducă stresul, să facă sport. Firea a mai afirmat că i este greu să respecte indicaţiile legate de odihnă şi stres, dar că aleargă acasă pe o bandă pe care i-au oferit-o soţul şi fiii săi cei mari.
Primarul general, Gabriela Firea, a fost supusă, în 22 martie 2019, unei intervenţii chirurgicale pentru remedierea unei afecţiuni a aparatului gastro-intestinal. Intervenţia a avut loc la Spitalul “Doctor Ioan Cantacuzino”. Şi în decembrie 2018, Gabriela Firea anunţa că a avut probleme de sănătate, fiind tratată la spitalele Cantacuzino şi Colentina.
În mai anul trecut, Gabriela Firea a vorbit despre sârma de patru centimetri descoperită în colonul său şi a spus că nu are nicio explicaţie despre cum a putut să o înghită. Firea a explicat că este extrem de precaută şi nu mănâncă repede. Primarul general a precizat că s-a consultat cu mai multe persoane care i-au explicat că aliajul respectiv, în anumite condiţii, se poate transforma într-o sârmă mai mică, rotundă şi astfel ar fi putut ajunge într-o prăjitură, de exemplu. ”Poate vom rămâne toată viaţa cu această întrebare dacă a fost o întâmplare sau dacă a fost o mână criminală”, a spus Firea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.