Vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV că ”peste 90% din pachetul de măsuri care ar trebui să fie aprobat de coaliţie pentru populaţie este gândit şi propus de PSD”, însă contează mai puţin paternitatea acestor idei. Zetea s-a referit la criza energetică, care, în opinia sa, este ”mama tuturor relelor” şi a precizat că nici PNL şi nici USR nu şi-au asumat greşeala ”liberalizării haotice, efectiv sălbatică a pieţei energiei”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cred că peste 90% din pachetul de măsuri care ar trebui să fie aprobat de coaliţie, este gândit şi propus de PSD, contează mai puţin care e paternitatea unei idei, atâta vreme cât aduce beneficii pentru economie şi populaţie”, a spus vicepreşedintele PSD.

Zetea a arătat că aceste măsuri nu cresc puterea de cumpărare ci apără puterea de cumpărare a românilor, în faţa scumpirilor, fiind un pachet de ajutor pentru economie, consistent, care se aplică transportatorilor, celor din agricultură. 

Deputatul PSD a precizat că trei comisari europeni au fost în ultima perioadă în România, iar măsurile au fost negociate cu comisarii europeni. ”Există acceptul unor persoane importante din Comisia Europeană, ca şapte miliarde să fie folosite din fonduri europene”, a spus vicepreşedintele PSD. 

Gabriel Zetea s-a referit criza energetică, care, în opinia sa, este ”mama tuturor relelor”.

”Liberalizarea haotică, efectiv sălbatică a pieţei energiei, care s-a făcut în ultimii doi ani de zile, până la urmă, de guvernarea de dreapta, PNL şi USR, şi încă nu şi-au asumat această greşeală publică, nici cei de la PNL şi nici cei de la USR nu recunosc greşeala imensă făcută”, a spus el. 

Potrivit lui Zetea, nimeni nu a spus ca această liberalizare să nu se facă.

”Puteam să o facem într-un anumit fel, puteam să o facem treptat, puteam să amânăm până la urmă anumite măsuri care s-au luat imediat ca să nu aibă un impact”, a afirmat deputatul PSD. 

Zetea a menţionat că un mesaj transmis de comisarul european pe energie a fost că se poate reveni la o piaţă reglementată.

”A spus textual comisarul european pe energie, luaţi toate măsurile potrivite pentru fiecare stat membru, inclusiv renunţarea la liberalizarea pieţei pentru o anumită perioadă de timp, nu pentru următorii 20 de ani, ci pentru următorii doi trei ani”, a explicat deputatul social-democrat. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.