Şah: Preşedintele rus al FIDE anunţă că îşi suspendă activitatea din cauza sancţiunilor UE

Şah: Preşedintele rus al FIDE anunţă că îşi suspendă activitatea din cauza sancţiunilor UE

Arkady Dvorkovich, preşedintele rus al Federaţiei Internaţionale de Şah (FIDE), a anunţat vineri că îşi suspendă activitatea în cadrul forului, după ce a fost inclus pe cea mai recentă listă de sancţiuni a Uniunii Europene, relatează Reuters.

Cel de-al 21-lea pachet de sancţiuni al UE, adoptat în contextul invaziei Rusiei din 2022 asupra Ucrainei, impune măsuri punitive împotriva a 170 de entităţi şi 48 de persoane fizice. Măsurile ar putea include îngheţarea activelor, precum şi interdicţii de călătorie şi de efectuare a tranzacţiilor.

Dvorkovich, într-o declaraţie publicată pe site-ul FIDE, a denunţat măsura UE ca fiind „ilegală şi nedreaptă” şi s-a angajat să o conteste prin toate mijloacele posibile.

„Cu toate acestea, având în vedere că, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti oficiale şi/sau până la anularea sau modificarea unei astfel de hotărâri, aceste sancţiuni ar putea împiedica funcţionarea stabilă a FIDE, am decis să îmi suspend voluntar exercitarea atribuţiilor şi îndatoririlor de preşedinte al FIDE, cu efect imediat...”, a precizat el.

Conform comunicatului, Viswanathan Anand, campion mondial indian la şah, va prelua funcţia de preşedinte interimar al federaţiei.

Dvorkovich, fost viceprim-ministru rus care a condus FIDE din 2018, a declarat luna trecută că va candida pentru un nou mandat la preşedinţie. Alegerile sunt programate să aibă loc în cadrul adunării generale a FIDE, la Olimpiada de şah din septembrie, de la Samarkand, Uzbekistan.

Federaţia a suspendat Rusia la 11 iunie, în urma unei hotărâri a Tribunalului de Arbitraj Sportiv.

Pe lista sancţiunilor din pachetul adoptat joi de UE a fost inclus şi Mihail Degtyarev, ministrul rus al sportului şi preşedintele Comitetului Olimpic Naţional al ţării.

Degtyarev a condus campania Rusiei pentru ridicarea suspendării din mişcarea olimpică.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră