Fostul primar al municipiului Iaşi, Constantin Simirad, în vârstă de 79 de ani, a încetat din viaţă. El fusese diagnosticat cu COVID-19 şi se afla în spital de peste o săptămână.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Constantin Simirad a ajuns la spital în 21 martie, în stare grabvă, fiind internat la Terapie Intensivă.

Constantin Simirad s-a născut în 13 mai 1941, la Coţuşca, judeţul Botoşani.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

El a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, iar între anii 1992-2003 a îndeplinit funcţia de primar al municipiului Iaşi, fiind numit apoi ambasador în Cuba.

În ultimii ani, el se retrăsese din viaţa publică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.