Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar. Guvernul a stabilit că 7 august va fi declarată zi de doliu naţional. De asemenea, Guvernul a anunţat oficial programul funeraliilor de stat, organizate în zilele de miercuri şi joi. Sicriul va fi depus miercuri în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, unde va avea loc priveghiul. Înmormântarea va avea loc joi, în Cimitirul Ghencea 3, iar înhumarea va avea loc doar în prezenţa familiei şi a prietenilor apropiaţi.
UPDATE - ”Astăzi, 5 august 2025, domnul Ion Iliescu a încetat din viaţă, decesul fiind înregistrat la ora 15:55. Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" transmite sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor. Ion Iliescu a fost internat în unitatea noastră începând cu 9 iunie, iar pe parcursul celor 57 de zile de spitalizare echipa medicală multidisciplinară a depus toate eforturile pentru a-i asigura îngrijirea şi tratamentul necesare. Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" rămâne fidel misiunii sale de a pune pe primul loc viaţa, demnitatea şi respectul pentru pacienţii săi”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a spitalului în care Iliescu a fost internat timp de aproape două luni.
UPDATE - ”Cu profund regret, Guvernul anunţă încetarea din viaţă a fostului preşedinte al României, domnul Ion Iliescu. Fostul preşedinte al statului român a decedat astăzi, 5 august 2025, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu””, anunţă Executivul.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Sâîmbătă, medicii anunţaseră deja că starea sa generală s-a deteriorat, fiind critică, cu instalarea progresivă a disfuncţiilor multiple de organe.
Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat s-a reunit, luni, având în vedere starea sa de sănătate, pentru a stabili modul de îndeplinire a responsabilităţilor ce derivă din lege, în situaţia organizării ceremoniilor funerare naţionale.
Din Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat fac parte reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, Cancelariei Prim-Ministrului, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naţionale, Secretariatului de Stat pentru Culte, Serviciului de Protecţie şi Pază.
”Potrivit Procedurii privind organizarea funeraliilor de stat, în cazul decesului unui fost preşedinte al României, comunicarea publică a decesului se realizează la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului, prin purtătorul de cuvânt al Guvernului, iar MAE comunică oficial despre deces tuturor misiunilor diplomatice şi reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale acreditate în România, precum şi misiunilor diplomatice ale României din străinătate”, a mai transmis Guvernul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.