Senatorul PSD Robert Cazanciuc afirmă că în Senat s-a discutat despre posibilitatea adoptării unei prevederi legislative care să permită confiscarea autovehiculului condus de către persoane bete, drogate sau fără permis, dar că s-a pus problema încălcării dreptului de proprietate în astfel de situaţii. Parlamentarul, fost ministru al Justiţiei, este de părere că judecătorii Curţii Constituţionale sunt cei care ar trebui să se pronunţe asupra acestui aspect, în condiţiile în care în astfel de situaţii se pune problema apărării unui alt drept fundamental, cel la viaţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Este una dintre soluţii, sunt unele state europene care au această soluţie. Am avut şi noi dezbateri în Senat, dacă e posibil sau nu. Au spus unii: încalci dreptul de proprietate, de foarte multe ori cine conduce nu este proprietar, sunt firme de leasing şamd. Eu cred că merită încercată şi această formulă. Maşina se confiscă în momentul săvârşirii unei infracţiuni cum e traficul de droguri. Este o parte a eşafodajului folosit pentru comiterea unei infracţiuni şi atunci se confiscă maşina, lucrurile sunt foarte clare acolo, dacă o foloseşti la săvârşirea unei infracţiuni (pe baza prevederilor din legislaţia actuală – n.r.). Dar pe acest tip de infracţiuni nu a fost aplicată. Nu despre acest tip de infracţiuni este vorba. Eu cred că merită încercat chiar de am ajunge la Curtea Constituţională, cum spunea cineva că încălcăm dreptul de proprietate, să ne spună Curtea dacă este sau nu este vorba despre o încălcare a dreptului de proprietate, pentru că aici este vorba despre o încălcare a două drepturi fundamentale: dreptul la viaţă şi un drept de proprietate. Eu aş proteja mai degrabă dreptul la viaţă al oamenilor, oamenii trebuie să ştie care sunt regulile şi care sunt consecinţele”, a afirmat Robert Cazanciuc în emisiunea Insider Politic difuzată sâmbătă de Prima Tv. 
Fostul ministru al Justiţiei spune că, la patru luni de la intrarea în vigoare a legii care prevede că persoanele băute, drogate sau fără permis sunt pedepsite cu închisoare cu executare dacă produc accidente rutiere cu victime, statisticile arată o scădere a numărului de astfel de evenimente comparativ  cu anul anterior. 
„Dar sunt, în continuare, nu puţine accidente. Sunt zece accidente, sunt, cred, că peste 20 de morţi în aceste accidente comise de persoane care s-au urcat la volan băute, drogate sau fără permis. Cred că putem vorbi de multe vieţi salvate la un an de zile de la intrarea în vigoare a legii, cu un efort comun de făcut”, spune senatorul.
El anunţă o campanie prin care inclusiv vânzătorii de alcool susţin legea „Anastasia” şi avansează inclusiv participarea la această campanie a unor influenceri precum Ana Morodan sau Dorian Popa, el spunând că în opinia sa „exemplele acestor oameni care greşesc la un moment dat pot fi utilizate şi pentru o cauză bună”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.