Fostul secretar general al PDL Vasile Blaga a fost achitat, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procesul în care era acuzat de trafic de influenţă. Decizia poate fi atacată cu apel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedură penală achită pe inculpatul Blaga Vasile (...) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în forma de participaţie a complicităţii, prevăzută de art. 48 din Codul penal rap. la art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000. Constată că inculpatul nu a fost reţinut, arestat preventiv sau arestat la domiciliu în prezenta cauză. În baza art. 404 alin. 4 lit. c) din Codul de procedură penală ridică măsurile asigurătorii constând în indisponibilizarea prin sechestru a bunurilor imobile aparţinând inculpatului Blaga Vasile, măsuri dispuse prin ordonanţa nr. 234/P/2016 din data de 25.10.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti şi menţinute, până la concurenţa sumei de 700.000 de Euro, prin încheierea din data de 7 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", se arată în decizia ICCJ.

Sentinţa poate fi atacată cu apel de către procuror şi inculpat, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. 

Decizia prin care fostul secretar general al PDL Vasile Blaga a fost achitat în procesul în care era acuzat de trafic de influenţă a fost anulată, în iulie 2020, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti, procesul fiind rejudecat. 

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis în 30 octombrie 2017 achitarea fostului ministru Vasile Blaga, acuzat de trafic de influenţă în dosarul finanţării ilegale a campaniei electorale a PDL. Decizia instanţei nu era definitivă, fiind contestată de DNA.

În 28 noiembrie 2016, procurorii DNA Ploieşti l-au trimis în judecată pe fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga, acuzat că, în perioada 2011-2012, în calitate de secretar general al PDL, a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul lui Gheorghe Ştefan, la acea vreme vicepreşedinte PDL, ”asupra unei persoane care a deţinut consecutiv funcţii de conducere la două companii naţionale”, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obţină contracte la cele două companii naţionale.

Suma totală de 700.000 euro a fost primită prin intermediului inculpatului Ştefan Gheorghe, vicepreşedintele respectivei formaţiuni politice (500.000 euro) şi printr-un alt intermediar (200.000 euro), spuneau procurorii.

Procurorii DNA Ploieşti arătau, în rechizitoriu, că banii ajunşi la PDL în urma înţelegerilor între Blaga, Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă erau scoşi din companii de stat prin intermediul unor firme de tip "fantomă”.

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.