Ministrul Economiei, Florin Spătaru a declarat după participarea la Forumul Economic : „De la securitate la prosperitate”, organizat de AmCham Romania că România este o ţară care a demonstrat că poate să-şi respecte angajamentele faţă de SUA, UE şi NATO şi suntem pregătiţi pentru susţinerea unor investiţii străine de anvergură.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Am salutat, astăzi, mesajul transmis de către Secretarul adjunct al Departamentului de Comerţ al SUA, Don Graves, prin care Statele Unite ale Americii şi-au exprimat dorinţa privind extinderea parteneriatelor economice cu România, ţara noastră fiind tot mai atractivă pentru companiile americane care îşi doresc să dezvolte investiţii”, spune ministrul în postare. 
 
Florin Spătaru arată că a fost onorat să participe la Forumul Economic : „De la securitate la prosperitate”, organizat de AmCham Romania cu ocazia aniversării a 25 de ani de parteneriat strategic România - SUA.
 
”România este o ţară care a demonstrat că poate să-şi respecte angajamentele asumate faţă de SUA, UE şi NATO, tocmai de aceea, consider că suntem pregătiţi pentru susţinerea unor investiţii străine de anvergură pe teritoriul naţional. Am lansat invitaţilor prezenţi la eveniment o provocare ce ţine de echilibrarea sectoarelor economice la nivelul ţării: În perioada următoare, mediul de afaceri ar trebui să-şi evalueze planurile de dezvoltare”, spune ministrul Economiei. 
 
Florin Spătaru arată că în ţara noastră sunt multe zone cu diverse avantaje competitive ce ar putea fi exploatate, dar şi capital uman care poate fi utilizat la maxim.
 
”În plus, Ministerul Economiei, pentru prima dată, în 30 de ani, acordă un instrument de sprijin, o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare. Am făcut acest demers tocmai pentru a acorda sprijin investitorilor într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic. Pregătim şi alte proiecte ce urmează a fi implementate, iar unul dintre acestea este cel privind Strategia pentru Economie Circulară. Avem programe pilot care pot contribui la dezvoltarea unor microproiecte în economia circulară şi scheme de minimis prin care putem face primii paşi în această direcţie”, mai afirmă ministrul Spătaru. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.