Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, susţine că ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, este ţinta PSD de frica DNA. "Spargerea unor grupuri de interese puternic legate de zona PSD, dar şi teama ca aceste informaţii vor ajunge pe masa DNA au generat campania de defăimare şi calomniere a ministrului Finanţelor", afirmă el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"De câteva zile, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, este luat drept ţintă de PSD, în baza unor atacuri venite de la oamenii PSD, din interiorul instituţiei, care îşi simt ameninţate interesele personale şi de grup. Urmare a unor constatări şi controale, se configurează tot mai clar modul în care au fost atribuire în mod clientelar, cu încălcarea legii, lucrări scumpe cât Casa Presei, de exemplu pentru reabilitarea faţadei ministerului, dar şi activităţi cu iz ilicit, în activitatea ONAC, unde nepotismul pesedist a fost la ordinea zilei. Spargerea unor grupuri de interese puternic legate de zona PSD, dar şi teama ca aceste informaţii vor ajunge pe masa DNA au generat campania de defăimare şi calomniere a ministrului Finanţelor", afirmă Florin Roman.
 
El adaugă că tot din zona PSD curg "ameninţări" referitoare la noi atacuri, în condiţiile în care Florin Citu a început "deratizarea” unor Consilii de Administraţie, "în care unii membri puşi de PSD fac jocurile în favoarea sponsorilor politici, senatori şi deputaţi, în defavoarea interesului public". 
 
"Susţinem cu toată tăria demersurile legale ale ministrului de Finanţe care a mişcat muşuroiul corupţiei din zona Ministerului de Finanţe a PSD. Urmează un nou tun, marca PSD: prin lege! Invocând lozinca «Noi nu ne vindem ţara», PSD vrea să interzică vânzarea participaţiilor statului la societăţile şi companiile naţionale. Sunt convins că procurorii vor sta cu ochii deschişi pe cazul Horticola Bucureşti, de exemplu, unde mafia PSD pregăteşte vânzarea la bucată a unor active, imobile şi terenuri, apropiate de capitala! Prietenii ştiu de ce!", spune Roman.
 
Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, afirma, într-o postare pe Facebook, că de câteva zile este atacat politic în mod ”mizerabil” prin ştiri false construite ”în cel mai securistic mod”, pentru că refuză ”să arunce ţara în aer”, făcând referire în acest sens la ”o gaşcă organizată de terorişti economici”, anume la „un politician care se ascunde după fustele nevestei” şi un avocat care ”profită de pe urma necazurilor unor oameni pentru a face bani”.
 
Presa a relatat că Florin Cîţu ar fi desfiinţat Direcţia Generală Juridică din Ministerul pe care îl conduce pentru a evita un proces în care e parte tatăl său. Familiei Cîţu i-a fost retrocedat un teren de 50 de hectare de pădure lângă pârtia de schi din Voineasa, iar retrocedarea este acum subiect de proces, în care statul român este reprezentat de ministerul condus de Cîţu, care ar trebui să se judece cu părinţii ministrului. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.