Liderul deputaţilor PNL Florin Roman a cerut, la începutul plenului reunit al Parlamentului de miercuri, ca preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu şi preşedintele interimar al Senatului Robert Cazanciuc să aprobe solicitarea pentru revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului şi ea să fie transmisă comisiilor juridice ale Legislativului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În data de 22.06.2020, liderii de grup de la Camera Deputaţilor şi Senat ai PNL, Daniel Fenechiu şi subsemnatul am depus cererea de revocare din funcţia de Avocat al Poporului a doamnei Renate Weber, despre care noi spunem că nu mai este demult Avocatul Poporului, este Avocatul celor de la PSD şi ALDE. Am aşteptat să repartizaţi această solicitare către comisiile juridice şi bineînţeles nu aţi făcut acest lucru. La ora actuală ni s-a spus că nici nu au primit şi prin urmare nu pot să dea raport pe această cerere de revocare. Am rugămintea către cei doi preşedinţi ai Camerei şi Senatului să solicite comisiilor juridice să se reunească şi să ia în considerare solicitarea noastră de revocare a Avocatului Poporului. Dle Ciolacu, dle Cazanciuc, vă adresez respectuos această solicitare şi vă reamintesc că împreună cu prietenii dvs de la CCR, peste 5.000 de persoane au ieşit din spital şi Guvernul nu a avut instrumentele necesare controlării epidemiei”, a afirmat Florin Roman de la tribuna plenului Camerei. 

Anterior Marcel Ciolacu a anunţat că din totalul de 465 de senatori şi deputaţi şi-au inregistrat prezenţa 137, pânâ la momentul transmiterii acestei ştiri. 

Premierul Ludovic Orban va prezent în plenul reunit de miercuri raportul cu măsurile pentru prevenirea răspândirii COVID-19 în contextul alegerilor locale şi deschiderii anului şcolar. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.