Deputatul Partidului Naţional Liberal Florin Roman a anunţat miercuri că niciun parlamentar liberal nu va participa la şedinţa de plen de joi după amiază, convocată pentru citirea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, depusă de USR PLUS şi AUR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Florin Roman a explicat că liberalii vor boicota toate întâlnirile convocate nestatutar. 
“Decizia colegilor noştri, urmare a consultărilor cu liderii de grup, a fost să nu participe niciun parlamentar al PNL la această şedinţă. Suntem consecvenţi, am spus de la început că vom boicota practic toate întâlnirile convocate, din punctul nostru de vedere, nestatutar atât timp cât domnul Orban şi doamna Dragu refuză să ducă la îndeplinire o decizie a Birourilor Permanente Reunite prin care am solicitat verificarea administrativă a peste 32 de semnături. Nu poţi dărâma o ordine constituţională şi un Guvern prin semnături care nu corespund regulamentar modului în care acestea sunt solicitate”, a afirmat Florin Roman. 
El a precizat că PNL nu împiedică astfel procedurile constituţionale de depunere a unei moţiuni de cenzură. 
“Îl asigur pe domnul Orban că nu dorim în niciun fel să împiedicăm procedurile constituţionale, dreptul constituţional al opoziţiei de a depune o moţiune de cenzură, practic prin demersul nostru amânăm eventual câteva zile aceste proceduri până când vom avea un răspuns pe semnături şi din acest punct de vedere nimeni nu blochează derularea unei moţiuni”, a transmis deputatul PNL.  
 
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, şi preşedinta Senatului, Anca Dragu, au convocat o şedinţă comună a Parlamentului pentru joi la ora 16:00 în vederea citirii moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, depusă de USR PLUS şi AUR.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.