Premierul Florin Cîţu a afirmat, joi, la evenimentul ”Performerii anului 2020” organizat de Bursa de Valori Bucureşti, că anul trecut a fost foarte greu, iar provocarea a fost să se menţină economia deschis în perioadă de criză fără precedent. Cîţu afirmă că ostul Guvern a reuşit să câştige încrdea investitorilor, ceea ce este cel mai greu lucru pentru autorităţi. ”E foarte greu de câştigat această încredere, e foarte uşor de pierdut”, afirmă premierul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

UPDATE: ”Eu am făcut o promsiunea anul trecut, şi nu a fost de campanie. În Guvern am aprobat proiectul de lege care s-a dus în Parlament pentru a elimina acea tâmpenie populistă adoptată anul trecut, în plină campanie electorală, de Parlamentul socialist, prin care companile de stat din România nu mai puteau să acceseze capital din piaţa de capital, nu mai aveau acces la investitori, cam asta încercau să facă”, a mai declarat premierul. 

Acesta a precizat că acea prevedere va fi eliminată pentru că ”avem nevoie de a reforma companiile de stat, avem nevoie de investitori străni, avem nevoie de investiţii”. 

”Nu putem să susţinem de la buget acest efort de reformă şi avem nevoie de tehnologie”, a mai declarat Cîţu, precizând că autorităţile şi mediul privat pot reforma economia. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Au fost momente forte dificile, pentru că, pe de o parte, voiam să menţimen capacitatea de producţie funcţională, pe de altă parte, cum plăteşti pentru capacitatea de producţie să rămână funcţională. Şi atunci am vrut să arătăm tuturor investitorilor (...) că avem un plan foarte bun de a redresa economia şi de a o scoate din această situaţie de criză”, a declarat, joi, Florn Cîţu, vorbind despre provocările anului 2020.

”I-am convins pe investitori anul trecut şi am reuşit să păstrăm ratingul României într-o perioadă dificilă, am reuşit să finanţăm un deficit la dobânzi din ce în ce mai mici, ceea ce a arătat încredere. Am reuşit să încheiem două emisiuni de succes către populaţie (...) oamenii au avut încredere în măsurile pe care le-a luat acel guvern. Confirmarea cifrelor a venit când am primit  cifrele pentru tot anul trecut – estimarea în acest an – care au fost mai bune decât orice estimări ale oricărui specialist, chiar şi ale noastre. În trimestrul  IV anul trecut, când România trecea printr-un nou lockdown, România a avut cea mai mare creştere ecoomică”, a adăugat premierul, precizând că actualul Guvern continuă acestemăsuri.

Cîţu consideră că ”acesta este cel mai important lucru pentru un Guvern, să câştige încrederea investitorilor”.

”E foarte greu de câştigat această încredere, e foarte uşor de pierdut”, a mai declarat Cîţu.

Acesta participă la evenimentul ”Performerii anului 2020” organizat de Bursa de Valori Bucureşti.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.