Prim-ministrul Florin Cîţu a afirmat că se simte dezamăgit, ca cetăţean, de decizia tribunalului de a respingere cerererea DIICOT de redeschidere a urmăririi penale în Dosarul 10 august. El a mai precizat că a discutat cu ministrul Justiţiei Stelian Ion pentru a vedea dacă mai există alte căi de atac şi aşteaptă opinia experţilor în această situaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Este o decizie a tribunalului şi nu pot să comentez decât ca cetăţean, că sunt dezamăgit, că vedem că în România nimeni nu a tras în noi în decembrie, nimeni nu răspunde pentru mineriade şi mai avem aici un eveniment în care este foarte greu să găsim responsabili. În ceea ce mă priveşte, mă voi asigura că niciodată cetăţenii României nu vor mai avea de suferit de pe urma unui stat abuziv, aşa cum au fost aceste situaţii”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinei de miercuri a Guvernului.

Premierul a adăugat că a vorbit cu Stelian Ion pentru a vedea dacă mai există căi de atac în privinţa Dosarului 10 august.

„Am stat de vorbă cu ministrul Justiţiei. Vom vedea dacă mai există alte căi de atac, dacă se poate face ceva sau nu în acest moment. Aştept opinia experţilor în această situaţie”, a completat Cîţu.

Reprezentanţii Tribunalului Bucureşti au precizat, în urma reacţiilor faţă de decizia de respingere a cererii DIICOT de redeschidere a urmăririi penale în Dosarul 10 august, că hotărârea judecătorească este adoptată pe baza dispoziţiilor legale incidente cauzei şi pe baza probatoriului administrat, „nu pe bază de emoţii şi sentimente”.

„Constatând că reacţiile manifestate provin preponderent din partea reprezentanţilor puterilor legislativă şi executivă, Tribunalul Bucureşti reaminteşte dispoziţiile constituţionale conform cărora în statul de drept şi în democraţie cele 3 puteri ale statului: legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi în echilibru, colaborează şi se respectă reciproc, independent dacă soluţiile adoptate de fiecare dintre acestea sunt sau nu în acord cu aşteptările exponenţilor lor”, a transmis Tribunalul Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.