Fostul premier liberal Florin Cîţu îl ironizează pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, afirmând că acesta "nu are niciun fel de atribuţii care să ne facă pe noi, românii, să ascultăm o pledoarie despre fiscalitate din partea preşedintelui PSD". El reclamă că nu există o strategie privind fiscalitatea atunci când se vorbeşte despre taxe noi, adăugând că, dacă se schimbă Codul Fiscal, este nevoie ca acest lucru să fie făcut în Parlament, nu de către Guvern.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Eu nu aş comenta ce spune Marcel Ciolacu despre economie. Nu are nici expertiză, nu are nici experienţă, nu are niciun fel de atribuţii care să ne facă pe noi, românii, să ascultăm o pledoarie despre fiscalitate din partea preşedintelui PSD. Vă spun doar pe scurt: în România, impozitarea pe profit este de 16%, impozitul pe venit este 10%. Deci invers de ceea ce ne spune preşedintele PSD şi aş putea să dau alte exemple. (...) Toate acestea sunt ţopăieli fiscale, nu există o strategie, nu ne spune nimeni unde vrem să ajungem, ce vrem să facem cu Codul Fiscal, unde vrem să ducem România cu aceste mişcări temporare. Nu se face aşa ceva, pentru că lucrurile, o strategie de investiţii nu se face pe un Cod fiscal care are măsuri temporare”, a afirmat Florin Cîţu, marţi seară, la Euronews România. 
 
El a precizat că este nevoie de luarea unor măsuri inclusiv pe partea de fiscalitate pentru a accesa cât mai multe sume din PNRR, dar şi de creşterea colectării taxelor la bugetul de stat şi "după aceea putem să discutăm despre o nouă filosofie fiscală”.
 
Cîţu a reluat afirmaţiile sale mai vechi conform cărora un impozit progresiv reprezintă "o linie roşie” pentru liberali pe motiv că cei "care muncesc şi care au succes în viaţă” nu trebuie penalizaţi, ci încurajaţi. 
 
"Eu cred că o modificare a Codului Fiscal se face în Parlamentul României, nu prin Ordonanţă de Urgenţă. Dacă vrei să modifici Codul Fiscal trebuie să fie un lucru transparent, trebuie făcut în Parlamentul României, de către toate partidele şi apoi pus pe masă, pentru că altfel, dacă o facă din Ordonanţă de Urgenţă va veni un nou Guvern (...) şi va modifica acel sistem şi nimeni nu are încredere atât timp cât e făcut prin Ordonanţă de Urgenţă”, a adăugat Cîţu, fost ministru al Finanţelor Publice. 
 
Cîţu este de părere că PNL "dacă nu iese nu înseamnă că nu are nimic de spus" despre subiecte de fiscalitate. 
 
"Partidul Naţional Liberal respectă regulile jocului, Partidul Naţional Liberal, dacă nu iese, nu înseamnă că nu are nimic de spus. Respectă regulile şi stă şi spune: noi vorbim în coaliţie şi când avem ceva de spus, ieşim. PSD este cel care nu respectă regulile şi-şi bate joc de regulile coaliţiei”, a susţinut Cîţu.
 
Conform acestuia, "în ceea ce priveşte administrarea unei economii, PNL a demonstrat că poate să facă acest lucru în cele mai dure condiţii, de aceea (...) şi astăzi trebuie ascultat Partidul Naţional Liberal”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.