Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că PSD este ”într-o situaţia critică”, mai mulţi parlamentari protestând faţă de modul în care este condusă formaţiunea. Firea a făcut referire la faptul că toţi foştii preşedinţi ai PSD ”au făcut în aşa fel încât să încapă lângă ei şi alte voci”, fiind ”o premieră absolută când sunt decapitaţi toţi oamenii care spun altceva”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Firea a fost întrebată, vineri, dacă cei trei parlamentari care au demisionat s-au consultat cu ea înainte de a lua decizia.

”Nu s-au consultat cu mine, dar mi-au transmis şi mie că nu li s-a părut normal ca judecata sau evaluarea activităţii mele politice să nu se facă statutar, deplin democratic şi transparent, în Comitetul Executiv, şi au vrut să tragă un semnal de alarmă faţă de jocurile de culise şi tratamentul complet nestatutar”, a declarat Gabriela Firea.

Potrivit acesteia, demisiile sunt ”un protest”.

”Un protest faţă de acest mod de a conduce partidul care în acest moment este într-o situaţie critică, dar ar trebui să ne punem întrebarea de ce s-a ajuns aici. Toţi foştii preşedinţi de partid au făcut în aşa fel încât să încapă lângă ei şi alte voci şi alte personalităţi şi nu i-au îndepărtat pe cei care, la un anumit moment dat, au avut un punct de vedere. Este o premieră absolută când sunt decapitaţi toţi oamenii care spun altceva decât domnul Dragnea”, a afirmat Firea, făcând referire la excluderea lui Adrian Ţuţuianu şi a lui Marian Neacşu.

”Acum voi fi eu la ghilotina domnului Dragnea”, a mai spus primarul Capitalei.

Emanuel-Gabriel Botnariu, senator de Ilfov, Corina-Alexandra Bogaciu, deputat de Ilfov, şi Constantin-Cătălin Zamfira, deputat de Ilfov, au anunţat, miercuri, că au decis să demisioneze din Partidul Social Democrat, precum şi din grupurile parlamentare ale formaţiunii.

Aceştia au transmis că protestează, astfe, ”faţă de modul autocrat în care este condus în ultima vreme partidul, toţi cei care nu sunt de acord cu deciziile luate de actualul preşedinte fiind linşaţi mediatic şi excluşi”.


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.