Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a declarat că Guvernul a scăpăt lucrurile de sub control şi, în acest context „moţiunea de cenzură nu este un moft”. Ea a adăugat că, în cazul în care Ludovic Orban şi-a fi dorit să îşi salveze scaunul de la Palatul Victoria, atunci ar fi trebuit să vină să spună - „da, au fost greşeli”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Motivele pentru care s-a scris această moţiune de cenzură nu sunt politicianiste. Suntem ţara în care s-au deschis păcănelele, dar nu dăm drumul industriei HoReCa. Am deschis şi păcănelele, dar n-am deshis instituţii de cultură. Este inadmisibil să-l obligi pe părinte să semneze un act şi să îşi asume starea de sănătate a unui copil”, a afirmat Gabriela Firea sâmbătă seară la România Tv.

Edilul a precizat că „Guvernul se leagă de scaun şi de putere văzând în fiecare zi câte erori fac”.

„Dacă ministrul ar fi vrut să-şi salveze postul ar fi trebuit să vină şi să spună - da, au fost greşeli. Ministrul Educaţiei îi umileşte pe părinţi şi pe elevi. Faptul că nu spune nimic înseamnă că îi creditează. Este evident că ne fac de râs. Noi suntem în faţa acestei situaţii în care, deşi ei văd că se greşeşte, se merge înainte. Majoritatea miniştrilor candidează, fac campanie şi nu mai interesează pe nimeni ce se întâmplă la Palatul Victoria. Moţiunea nu este un moft. Lucrurile au fost scăpate de sub control! Sunt convinsă că preşedintele îşi ia reacţiile curate de la români şi că are consilieri care-l sfătuiesc, care-i aduc o informaţie curată. O persoană informată sunt convinsă că va lua o decizie corectă", a completat Firea.

Întrebată dacă va fi un premier tehnocrat sau un Guvern de uniune naţională, dacă va trece moţiunea de cenzură, Gabriela Firea a răspuns: „Îmi doresc un Guvern de oameni competenţi. Nu e doar o vorbă în vânt, e un lucru pe care mi-l doresc în realitate”.

Primarul Sectorului 1 Daniel Tudorache a declarat, sâmbătă pentru News.ro, că moţiunea de cenzură va fi votată în jurul datei de 7 septembrie, în sesiunea ordinară a Parlamentului.

Curtea Constituţională a stabilit ca până la 1 septembrie părţile implicate în conflictul juridic între Guvern şi Parlament, sesizat de Executiv din cauza depunerii moţiunii de cenzură în vacanţa parlamentară, să trimită punctele de vedere. Termenul şedinţei în care vor fi susţinute opiniile la CCR va fi decis la o dată ulterioară, arată anunţul instituţiei.

Marcel Ciolacu a anunţat că social-democraţii vor propune un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în cazul în care moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va trece în Parlament. Această propunere este un tehnocrat, fost membru PSD, „finanţist”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.