Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat luni, la Adunarea generală a primarilor de municipii, că a fi edil a devenit "un sport extrem", iar domeniul este "dificil, complex şi riscant”, dar i-a îndemnat să transforme teama de critici atunci când fac ceva nou pentru comunitate în curaj pentru aplicarea unor decizii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ştiu că cel mai dificil lucru pentru un primar este să facă faţă unor critici nejustificate, unor încercări de intimidare. Este momentul să nu ne mai temem de faptul că vom fi criticaţi atunci când luăm decizia să facem ceva în premieră pentru comunitate, cu respectarea tuturor prevederilor legale”, le-a spus Gabriela Firea primarilor care participă la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România.

Aceasta a dat exemplu decizia ca administrarea Arenei Naţionale să fie preluată de Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, ceea ce duce la înjumătăţirea costurilor, după ce s-au plătit ani de zile două milioane de euro unui operator.

Gabriela Firea a mai spus că este "complet incorect” când se spune că "primarul semnează ca primarul”, pentru că cel care se află în fruntea unei primării învesteşte cu putere administrativă documentele întocmite de aparatul de specialitate. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.