Deputatul PSD Mihai Fifor îi critică sâmbătă, pe cei de la USR, cărora le cere să îşi revină şi să accepte realitatea, şi anume că Nicuşor Dan nu înseamnă USR redivivus ci înseamnă soluţia de moment la spaima uriaşă a românilor faţă de tot ce putea însemna Simion plus Georgescu. El le cere acestora să meargă la negocieri pentru formarea guvernului. ”Poate ne convingeţi că meritaţi efortul!”, mai spune Fifor.
”Am din ce în ce mai mult sentimentul că cineva încearcă, cu tot dinadinsul, să ne ia de proşti. Pe noi, pe cei de la PSD. Cred că nu s-a înţeles prea bine cum au stat lucrurile în 18 mai. Nu. Românii nu au votat USR în 18 mai. Nici PNL. Ba chiar foarte mulţi – mai mulţi decât s-ar putea crede – nu au votat PENTRU Nicuşor Dan, ci ÎMPOTRIVA lui Simion. Masiv. Cu tot respectul pentru preşedintele ales, Nicuşor Dan”, scris deputatul Mihai Fifor într-o postare pe Facebook.
”Să vii acum cu guşa umflată ca un curcan care a halit vişinele din vişinată şi să pretinzi că eşti coada de la prună (no offense), şi să încerci o retorică de învingător – mă refer, evident, la USR – e ca şi cum ai spune că ai luptat, dar tu ai stat ascuns sub pod.(no offense, din nou) Oameni buni, treziţi-vă! Nu! Nu! Nu! Lumea nu vrea iar Ghinea, Drulă, Clotilde, Voiculescu... NU! Nici Orban! Nici Cioloş! Oamenii vor, cu siguranţă, un dram de decenţă şi un pic de smerenie. Şi, mai mult ca orice, vor certitudinea că poate exista un guvern responsabil, care să facă ceva cu ţara asta. Să continue investiţiile, programele de dezvoltare, să vină în ţinta de deficit şi, în general, să dea o speranţă că lucrurile merg în direcţia cea bună”, mai spune Fifor.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
El le transmite celor de la USR să îşi revină.
”Aşa că, reveniţi-vă, zmeilor de la USR! Şi acceptaţi realitatea: Nicuşor Dan nu înseamnă USR redivivus. Înseamnă soluţia de moment la spaima uriaşă a românilor faţă de tot ce putea însemna Simion plus Georgescu. Atât. Aşadar, învăţaţi smerenia. Nu vă strică. Şi cu smerenie şi responsabilitate, hai la negocieri. Poate ne convingeţi că meritaţi efortul! Românii sigur îl merită!”, completează parlamentarul PSD.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Cătălin Drulă, este de părere că viitorul guvern trebuie să aibă o susţinere consistentă în Parlament, ”pentru că sunt nişte reforme greu de făcut”. În acest context, deputatul USR crede că strategia PSD din 2015, când partidul s-a retras pentru un an în opoziţie ca apoi să revină în forţă la putere, nu va mai funcţiona. ”Eu îi spun Domnului Grindeanu un lucru: dacă el crede că iese schema Dragnea din 2015, nu iese”, i-a transmis Cătălin Drulă noului preşedinte interimar al PSD.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...