Europarlamentarul Virgil Popescu declară, marţi, că Comisia Europeană va redirecţiona, prin programul InvestEU, 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR), el arătând că statele membre au deplina libertate de a-şi stabili propriul mix energetic şi de a decide nivelul investiţiilor în energia nucleară. Fostul ministru al Energiei precizează că în perioada mandatului a demarat proiecte importante pentru energia nucleară, construcţia reactoarelor 3 şi 4 şi construcţia SMR-urilor, şi avem nevoie de investiţii accelerate în energia nucleară, de finalizarea proiectelor strategice şi de dezvoltarea noilor tehnologii nucleare. ”Voi continua să susţin ferm energia nucleară ca pilon strategic al viitorului energetic al României şi al Europei”, spune Popescu.
Virgil Popescu afirmă într-o postare pe Facebook că energia nucleară şi energia regenerabilă ar trebui să funcţioneze în sinergie, pentru a putea să ne atingem în continuare potenţialul, cu scopul de a avea independenţă şi securitate energetică.
"Europa şi România au nevoie de ambele. Doar împreună pot asigura energie sigură, accesibilă şi competitivă pentru cetăţeni şi economie. În cadrul schimbului de opinii de astăzi din Comisia ITRE cu Céline Gauer, directoare generală responsabilă de energie în cadrul Comisiei Europene, am cerut răspunsuri clare: ce face Comisia pentru a sprijini dezvoltarea energiei nucleare şi cum gestionează riscurile de securitate generate de dependenţa Europei de tehnologiile pentru energia regenerabilă importate din China?", spune europarlamentarul PNL.
El menţionează că răspunsul a fost unul important.
"Comisia Europeană va redirecţiona, prin programul InvestEU, 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR). În acelaşi timp, a reafirmat că statele membre au deplina libertate de a-şi stabili propriul mix energetic şi de a decide nivelul investiţiilor în energia nucleară", anunţă Virgil Popescu.
Eurodeputatul PNL spune că a discutat şi despre vulnerabilităţile generate de importurile de echipamente critice, precum invertoarele utilizate în sistemele fotovoltaice şi de stocare a energiei, iar Comisia intenţionează să consolideze standardele de securitate cibernetică şi să reducă riscurile asociate dependenţei de tehnologiile provenite din China.
"Europa trebuie să producă mai multă tehnologie acasă şi să investească în propriile capacităţi industriale. România nu îşi permite să piardă timpul. Ca ministru al Energiei am demarat proiecte importante pentru energia nucleară - construcţia reactoarelor 3 şi 4 şi construcţia SMR-urilor. Avem nevoie de investiţii accelerate în energia nucleară, de finalizarea proiectelor strategice şi de dezvoltarea noilor tehnologii nucleare. Securitatea energetică nu este doar un obiectiv economic, ci o condiţie esenţială pentru competitivitatea României şi pentru a putea asigura preţuri accesibile la energie. Voi continua să susţin ferm energia nucleară ca pilon strategic al viitorului energetic al României şi al Europei", subliniază Virgil Popescu.
