Eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu a solicitat, în plenul Parlamentului European, o decizie privind intrarea României în Schengen până la finalul anului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Românii merită în Schengen! România respectă de foarte mulţi ani toate criteriile privind aderarea la spaţiul Schengen, iar evaluările succesive ale Comisiei Europene, confirmate şi în contextul războiului din Ucraina, arată că ţara noastră asigură protecţia frontierelor externe, la cele mai înalte standarde. Liderii europeni nu au nicio justificare să nu accepte primirea României în spaţiul Schengen, în acest an.” a declarat europarlamentarul român, Victor Negrescu, potrivit unui comunicat oficial. 

Eurodeputatul român a purtat, în plenul Parlamentului European, un tricou inscripţionat cu denumirea campaniei #RomâniiMerităÎnSchengen, pe care a iniţiat-o împreună cu PES activists România şi Partidul Social Democrat, prin intermediul căreia au fost contactaţi toţi liderii europeni care pot influenţa decizia privind aderarea României la spaţiul Schengen. Mesajul vicepreşedintelui Partidului Social Democrat, Victor Negrescu, vine în sprijinul campaniei, care se realizează în prezent în ţară, prin care se strâng mesaje de susţinere a acestui obiectiv, transmise de români prin intermediul a zeci de mii de cărţi poştale puse la dispoziţie de organizatori.

“Cancelarul social-democrat german, Olaf Scholz, a spus foarte clar că românii, prin eforturile făcute, merită respectul Europei şi intrarea în acest spaţiu de liberă circulaţie. Păcat că anumite guverne europene de centru-dreapta au refuzat şi se opun în continuare în a recunoaşte acest drept cetăţenilor români. Împreună cu Partidul Social Democrat şi PES activists România vom lupta până la capăt pentru acest obiectiv, vom solicita o nouă dezbatere în plenul Parlamentului European şi în curând vom depune, la sediul Consiliului, zeci de mii de mesaje ale românilor pentru acest deziderat. Nu putem avea o Europă puternică şi unită până când românii nu vor avea aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi cetăţeni europeni.” a adăugat vicepreşedintele Comisiei pentru Educaţie şi Cultură din Parlamentul European, Victor Negrescu.

Coordonator naţional al PES activists România, Victor Negrescu a iniţiat în anul 2015, împreună cu PES activists România, petiţia #RomâniaCereÎnSchengen, iniţiativă susţinută de peste 40.000 de români care a generat din partea Parlamentului European o rezoluţie importantă de sprijin privind aderarea României la spaţiul Schengen.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.