Deputaţii USR PLUS din Parlamentul European i-au adresat o scrisoare ambasadorului Rusiei în România, prin care solicită ca activistul şi principalul opozant al Kremlinului, Alexei Navalnîi, să beneficieze urgent de asistenţă medicală de specialitate corespunzătoare, precum şi de transfer la o unitate medicală din străinătate dacă este nevoie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Viaţa lui Alexei Navalnîi este responsabilitatea celor care l-au întemniţat. Navalnîi este un om a cărui viaţă a mai fost salvată o dată, cu greu, în urma unei tentative de otrăvire, ca urmare a unor demersuri europene. El este un opozant politic cunoscut care nu poate fi exterminat în închisoare fără ca acest lucru să aibă consecinţe politice serioase. Sper ca autorităţile ruse să ia de urgenţă măsurile medicale necesare pentru a-l proteja pe Navalnîi”, a declarat Nicolae Ştefănuţă, membru în Comisia de Afaceri Externe a PE şi iniţiator al scrisorii, conform unui comunicat de presă al USR PLUS.
 
La rândul ei, Ramona Strungariu a spus că „Alexei Navalnîi nu poate plăti cu viaţa dreptul la liberă exprimare şi la opoziţie politică într-un stat care pretinde a fi democratic”. 
 
”În conformitate cu legislaţia internaţională cu privire la drepturile omului, Federaţia Rusă are o responsabilitate substanţială în ceea ce priveşte integritatea corporală şi sănătatea activistului rus şi trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a îi ocroti viaţa şi a îi asigura îngrijirea medicală de care are nevoie. În starea în care se află, Navalnîi nu poate rămâne în Rusia. Cerem evacuarea lui medicală de urgenţă şi sperăm să vedem la autorităţile ruse înţelepciunea, luciditatea şi acţiunea rapidă în acest sens, în aceste momente critice, în care fiecare oră contează”, declară Ramona Strugariu, membru în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne.
 
Prin demersul europarlamentarilor Nicu Ştefănuţă, Ramona Strugariu, Dacian Cioloş, Vlad Botoş, Alin Mituţa, Dragoş Tudorache, Dragoş Pîslaru şi Vlad Gheorghe, USR PLUS se alătură altor numeroase demersuri europene pe lângă regimul de la Kremlin, trăgând un semnal de alarmă asupra pericolului în care se află Alexei Navalnîi, conchide sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.