Preşedintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, firmă, sâmbătă seară, că decizia luată de statele membre cu privire la aderarea parţială a României la Schengen este importantă, dar trebuie atins scopul eliminării controalelor la frontiera terestră. ”Să sperăm că în următorul Consiliu JAI se va stabili şi o dată privind intrarea terestră”, a transmis Tomac.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Unanimitatea în ceea ce priveşte intrarea noastră parţială în Schengen a fost atinsă, anunţă în această seară Ursula von der Leyen, Preşedinta Comisiei Europene. Decizia luată astăzi de statele membre este una importantă, chiar dacă totul s-a desfăşurat într-o manieră diferită procedural faţă de celelalte decizii privind lărgirea spaţiului Schengen, când au fost primite alte state. Să sperăm că în următorul Consiliu JAI se va stabili şi o dată privind intrarea terestră, pentru că aceasta este de fapt ceea ce aşteaptă milioane de cetăţeni români şi, evident, antreprenorii din România”, a scris, sâmbătă seară, pe Facebook, liderul PMP; eugen Tomac.

Acesta afirmă că se bucură de această veste, ”chiar dacă este doar un mic pas înainte”.

”Controalele la frontierele aeriene vor fi eliminate de la 31 martie 2024, având în vedere necesitatea ca acest lucru să coincidă cu datele orarului de vară al Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian. Aştept însă o prezentare cât mai clară şi detaliată a condiţiilor pe care România le-a acceptat din partea Austriei, în acordul anunţat de Ministerul de Interne”, a mai transmis Tomac.

Acesta consideră că ”până la o integrare deplină mai avem mult de muncă şi de aceea trebuie să punem constant presiune pe toţi actorii implicaţi, pentru că România merită în Schengen”.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.