Liderii alianţei Dreapta Unită, Cătălin Drulă, Ludovic Orban şi Eugen Tomac, au sesizat luni Avocatul Poporului pe ordonanţa de urgenţă privind comasarea alegerilor europarlamentare şi locale, cerându-i să atace la CCR acest act normativ. Potrivit Opoziţiei, prin Ordonanţă, ”Guvernul Ciolacu încalcă numeroase principii democratice şi constituţionale doar pentru ca PSD şi PNL să-şi asigure supravieţuirea la putere şi la robinetul banilor publici”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Solicităm Avocatului Poporului să atace, fără întârziere, ordonanţa adoptată vineri de Guvernul PSD-PNL, dat fiind că Avocatul Poporului este singura instituţie care poate întreprinde, în acest moment, demersul la Curtea Constituţională”, au transmis cei trei lideri. 
 
 
”Peste 30 de pagini de argumente de neconstituţionalitate, asta am adus, astăzi, Avocatului Poporului pe ordonanţa dată de Guvernul Ciolacu pentru comasarea alegerilor. Sunt încălcate articole din Constituţie, decizii mai vechi ale Curţii Constituţionale şi recomandările Comisiei de la Veneţia privind legislaţia electorală. Ciolacu, Ciucă şi Iohannis calcă în picioare democraţia românească şi drepturile cetăţenilor, doar pentru a rămâne la putere, ei şi oamenii lor, mufaţi la banul public. Cer Avocatului Poporului să atace, de urgenţă, la CCR ordonanţa comasării alegerilor, nu are nicio scuză să nu o facă. Practic, i-am scris noi întreaga sesizare, trebuie doar să o depună”, declară Cătălin Drulă, preşedintele USR.
 
Alianţa Dreapta unită precizează că OUG 21/2024 pentru comasarea alegerilor europarlamentare şi locale modifică elemente esenţiale în ceea ce priveşte desfăşurarea alegerilor şi mandatele aleşilor locali, cu doar trei luni înainte de data propriu-zisă a scrutinului, ceea ce contravine flagrant standardelor constituţionale, dar şi internaţionale.
 
Mai mult, perioada electorală (în care se încadrează strângerea de semnături de susţinere) începe pe 12 martie, ceea ce înseamnă că ordonanţa a fost adoptată de Guvernul PSD-PNL cu doar trei zile înainte.
 
”Trebuie să readucem aminte oamenilor, totuşi, că Partidul Naţional Liberal este cel care a interzis traseismul politic pentru aleşii locali, în 2006, nu când era în opoziţie, ci când era la putere. Iar, astăzi, a ajuns să relegalizeze traseismul politic, deşi, în 2014, când Guvernul Ponta a emis OUG 55 pentru a permite migraţia politică în pragul alegerilor prezidenţiale, PNL-iştii au fost cei care au atacat la CCR OUG 55, pe cale parlamentară, iar aceasta a fost declarată neconstituţională. Este bezna minţii ceea ce se întâmplă cu cei care poartă ilegitim acest nobil blazon al PNL, au ajuns cârpe de şters pantofii pentru PSD-işti, au ajuns culegători de scame de pe sacourile lui Ciolacu şi ale baronilor roşii. Cerem sesizarea CCR de către Avocatul Poporului acum asupra acestei ordonanţe de urgenţă, pentru ca să nu producă efecte neconstituţionale iremediabile asupra scrutinului electoral din 9 iunie”, afirmă Ludovic Orban, preşedintele Forţa Dreptei.
 
”PSD şi PNL au pus în aplicare un sistem discriminatoriu, care îngrădeşte procesul electoral. A scoate din secţiile de votare un partid cu reprezentare europeană pentru a pune în loc organizaţiile aparţinând minorităţilor naţionale, care nu au participat la alegerile europarlamentare şi nu au reprezentanţi de drept în legislativul european, este un atac la adresa democraţiei. Considerăm că partidele politice parlamentare europene trebuie să beneficieze de condiţii egale în procesul electoral, fără nicio îngrădire sau interferenţă. Este încă o dovadă a faptului că PMP este cel mai hărţuit partid de către Partidul Comasat Român. Vom sesiza toate instituţiile internaţionale cu privire la acest abuz fără precedent. Au ciuntit democraţia pentru propriul interes”, precizează Eugen Tomac, preşedintele PMP.
 
OUG-ul privind comasarea alegerilor încalcă mai multe prevederi constituţionale, printre care cele referitoare la egalitatea în drepturi, dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, dar şi mai multe decizii precedente ale Curţii Constituţionale.
 
Potrivit Opoziţiei, ”elaborarea unei ordonanţe de urgenţă pentru comasarea alegerilor şi modificarea unor aspecte esenţiale, precum mandatul aleşilor locali, nu este justificată, în conformitate cu art. 115 din Constituţia României”.
 
”Calendarul electoral era cunoscut de mult timp, era predictibil, iar comasarea nu este rezultatul unei situaţii neprevăzute, care nu a fost în controlul decidenţilor, ci este rezultatul unor negocieri politice care au fost începute târziu şi s-au prelungit foarte mult, riscând să pericliteze desfăşurarea în condiţii bune a alegerilor. De altfel, Curtea Constituţională a arătat, în repetate rânduri, inclusiv în Decizia nr. 426/2023, faptul că, cu cât este mai apropiat de data alegerilor momentul modificărilor legislative, cu atât „este mai puternică prezumţia că modificările respective au ca scop crearea unui beneficiu/avantaj pentru partidul politic care le-a adoptat, fiind dictate de interesele sale iminente, şi pot avea ca rezultat manipularea electoratului”, subliniază partidele într-un comunicat oficial. 
 
Totodată, schimbarea regulilor privind compoziţia birourilor electorale, inclusiv a birourilor secţiilor de vot, poate influenţa în mod semnificativ echitatea şi corectitudinea procesului electoral. Or, OUG-ul privind comasarea a eliminat, pe ultima sută de metri şi în mod arbitrar, partide din componenţa birourilor secţiilor de votare.
 
”Nu în ultimul rând, prin devansarea alegerilor locale pentru ca ele să fie organizate la aceeaşi dată cu cele europarlamentare, sunt privaţi de dreptul de a vota tinerii care ar fi împlinit vârsta de 18 ani între noua dată a alegerilor locale şi data iniţială (în luna septembrie). Mai mult de atât, prin instituirea unui termen de 60 zile, respectiv reducerea propusă a perioadei pentru înregistrarea unui vot pe baza reşedinţei (vizei de flotant) chiar înainte de alegeri, se vor limita semnificativ drepturile de vot ale multor tineri, lucrători şi persoane care se bazau pe legislaţia existentă”, precizează Alianţa Dreapta Unită. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.