Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost întrebat, luni, despre solicitarea lui Victor Ponta către DNA, el replicând că nu îi place să converseze nici cu turnătorii, nici cu şantajiştii. Dragnea a mai declarat că Ponta ”nu ştie în ce s-a băgat”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat dacă îşi dă demisia în cazul în care Victor Ponta va demonstra că a mers la DNA ca martor, nu ca denunţător, Liviu Dragnea a replicat: ”Mie nu-mi place să conversez nici cu turnătorii, nici cu şantajiştii. În al doilea rând, inclusiv astăzi cererea pe care a ticluit-o la sfatul celor două prietene pe care le are în DNA este de fapt o plângere penală în care mă acuză de intimidarea martorilor. Trei, denunţul public făcut la Hotnews l-a văzut toată lumea şi îl poate reciti toată lumea. Patru, eu nu mă duc pe discuţia de formă, că nu scrie nicăieri denunţ sau... Este vorba de conţinutul acelei declaraţii. Cinci, cu părere de rău spun, nu ştie în ce s-a băgat”.

Fostul lider al PSD Victor Ponta a declarat, luni, că în cursul zilei va depune o solicitare la DNA pentru a-i fi precizată calitatea în care a fost audiat în dosarul lui Liviu Dragnea, după ce acesta l-a acuzat din nou că este unul dintre denunţătorii din dosarul său. Ponta a susţinut că nu a depus în viaţa lui un denunţ, spunând că dacă va dovedi, cu hârtie de la DNA, că a fost audiat doar în calitate de martor, Liviu Dragnea, "cel mai mare mincinos din istoria politicii româneşti", trebuie să demisioneze din Parlament şi din PSD.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a acuzat din nou pe Victor Ponta, duminică seară, că, alături de Dan Şova şi Teodor Niţulescu, este denunţător în dosarul Tel Drum. "Turnătorii din dosar îi ştiu. Sova, Ponta, Niţulescu. Am auzit că unii se tot alintă. «Să-mi ceară scuze, că eu nu am spus", a spus Dragnea, la România TV.

De asemenea, el a anunţat că a depus o plângere la DNA pentru că instituţia refuză să îi dea în format electronic o copie a dosarului său. El a spus că i se oferă dosarul numai în forma scrisă, iar multiplicarea l-ar costa peste 100.000 de lei, în condiţiile în care singurul său venit este indemnizaţia de la Camera Deputaţilor. "Singurul venit pe care îl am este indemnizaţia de la Parlament. Nici aia întreagă, două treimi", a adăugat Dragnea. 

În 13 noiembrie 2017, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost pus sub urmărire penală sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum.

Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri.

Prejudiciul în acest dosar este de 30 de milioane de lei prin abuz în serviciu şi de 20 de milioane de euro prin fraudarea fondurilor europene.

Grupul iniţiat în anul 2001 a vizat obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice , prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, spun procurorii DNA. 

Liviu Dragnea a fost pus sub urmărire penală pentru constituirea unui grup infracţional organizat, pentru două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi pentru două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.