Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Parlament, că PNL, USR şi PMP s-au opus proiectului de hotărâre pentru constituirea comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, cu toate că, în opinia sa, Legislativul trebuie să încerce să scoată la iveală adevărul în această chestiune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Astăzi, de-abia după 45 de minute de dezbatere s-a aprobat proiectul de hotărâre care va fi trimis în plen şi se va vota – sper – miercuri, 26 aprilie. Au fost câteva observaţii din partea PNL, USR, PMP, care au spus că ei s-ar opune acestui proiect de hotărâre pentru că ar trebui să fie completat cu mai multe amendamente sau să fie mai clar. Unii colegi au spus că Parlamentul nu ar avea dreptul să investigheze sau să cerceteze aceste aspecte care au apărut deja în media”, a afirmat Liviu Dragnea, la finalul şedinţei Birourilor Permanente Reunite.

Liderul PSD a ţinut să precizeze că Parlamentul are tot deptul să investigheze asemenea cazuri, potrivit Regulamentului şi prevederilor constituţionale.

„Apărând aceste informaţii în spaţiul public, Parlamentul nu poate să nu ia act de aşa ceva şi să încerce să aducă la iveală adevărul sau măcar o parte din adevăr, cu speranţa ca măcar o parte din toţi cei care vor fi chemaţi la comisie vor veni şi dacă vor veni vor spune tot ceea ce ştiu”, a completat liderul PSD. 

Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis, joi, să trimită plenului reunit un proiect de hotărâre prin care să fie înfiinţată o comisie de anchetă care să cerceteze dacă persoane sau instituţii s-au implicat ilegal în organizarea şi stabilirea rezultatului alegerilor prezidenţiale din 2009.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.