Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine că după alegerile parlamentare nu va fi un guvern PSD-PNL, pentru că nu doreşte să intre într-un guvern în care să se certe cu partenerii din prima până în ultima zi, cum s-a întâmplat în trecut, spunând că vrea să formeze un executiv din partide care au aratăt că se pot înţelege şi care pot lucra împreună.
“Tot spun fel de fel de indivizi, în ultima perioadă, cum pregătesc eu marea trădare: guvernul PSD-PNL. Nu va fi guvern PSD-PNL, le transmit cu toată sinceritatea şi cu tot respectul celor care sunt nervoşi că eu nu zic da. Nu zic da pentru că nu se poate. Dacă cel care trebuie să înţeleagă nu înţelege lucrul acesta, înseamnă că stă degeaba de doi ani acolo. PSD intră într-un guvern care poate rezista, intră într-un guvern care-şi poate pune în practică programul de guvernare, nu intră într-un guvern din care să iasă ca în 2009 şi în care să se certe din prima zi până în ultima zi. Nu vrem să intrăm la guvernare pur şi simplu ca să mai punem nişte oameni în nişte dregătorii. Cât sunt eu preşedinte, nu”, a declarat Liviu Dragnea, joi, la Şcoala de Vară a femeilor din PSD, organizată la Mamaia.
El a precizat că indiferent ce i se va întâmpla, nu va ceda.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
“Nu uităm nici condamnarea mea dinainte de campania electorală. Nu uităm nici marele meu dosar de corpuţie de la Protecţia Copilului Teleorman când am înţeles că nu veneau două fete la serviciu şi pentru asta trebuie să fiu omorât. Nu o să uit nici următoarele lucruri care se vor întâmpla pentru că se scurg informaţii. Nu cedez, o spun cu toată tăria şi cu toată asumarea”, a afirmat liderul PSD.
Liviu Dragnea a spus că doreşte să formeze guvernul alături de partide cu care se poate înţelege şi alături de care poate lucra împreună.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.